Imediat după acordarea pachetului de urgenţă pentru Grecia, la începutul lunii mai, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană şi, în special, cei din zona euro au discutat despre suplimentarea fondului disponibil pentru astfel de intervenţii. Reprezentanţii germani, sprijiniţi de cei din ţările nordice, s-au opus din start oricărei astfel de iniţiative. De cealaltă parte, Franţa şi ţările sudice au sprijinit o astfel de măsură. Citeşte mai mult pe Adevărul









