Băncile au ajustat treptat nivelul dobânzilor oferite la depozitele în lei şi în euro, în acest moment fiind dobânzi în piaţă, la depozitele în monedă naţională, de peste 12% pe an, în unele cazuri, dar şi de puţin peste 6% pe an. Un nivel destul de redus, dacă îl comparăm cu dobânzile uriaşe pe care erau dispuse băncile să le plătească, în prima parte a anului, pentru a atrage cât mai mulţi bani. Băncile plăteau
populaţiei, în februarie, o dobândă medie de 16,44% pe an la depozitele cu scadenþã între o lună şi trei luni, în timp ce depozitele la termen ale companiilor nefinanciare erau remunerate cu 18,82% în luna martie.
Analiştii iau în calcul reduceri treptate ale dobânzii de politică monetară, de la nivelul actual de 9%, cu până la un punct procentual, adică până la nivelul de 8% la finele anului. "Dobânzile la depozitele în lei se vor alinia la nivelul de 7-8% la finele anului, însă vor exista în continuare promoţii, pentru a încuraja economisirea. Depozitele constituite în bănci vor creşte în continuare, iar saltul acestora va depăşi avansul creditării", a declarat Lucian Anghel, economist-şef al BCR. Cea mai mare bancă din piaţă, BCR, plăteşte populaţiei o dobândă fixă promoţională de 12,50% pe an pentru un depozit în lei cu scadenţă la 12 luni şi de 4,75% la unul în euro cu scadenţă la şase luni. Pentru anul acesta, experţii pieţei financiare anticipează o creştere de 10% a volumului depozitelor populaţiei şi companiilor, în timp ce avansul creditării se va apropia de zero. "Prognoza pentru nivelul dobânzii-cheie este de 8% pentru finele anului. Dobânda la depozite ar trebui să fie sub 8%, în condiţiile în care şi inflaţia este în scădere. Probabil că mai toate băncile vor oferi dobânzi maximale de 7-8%. Creşterea depozitelor ar putea fi de 9-10% în 2009", consideră Ionuţ Dumitru, analist-şef la Raiffeisen Bank.
BRD, a doua bancă din piaţă în funcţie de active, oferă populaţiei dobânzi la depozitele în lei între 11% şi 11,25% pentru sume de peste 1.000 de lei. Avantajul la un astfel de depozit constă în faptul că dobânda este fixă. În schimb, pentru un depozit cu plata dobânzii lunar, banca oferă un randament de 6,2% pe an. Câştigul la dobândă este influenţat de mărirea tranşei valorice, băncile remunerând suplimentar economiile peste anumite praguri. Spre exemplu, un client BCR care are un depozit de până la 5.000 de lei primeşte o dobândă de 9,5%, în timp ce pentru un depozit de peste 10.000 de lei, randamentul este de 10% pe an. Dacă, până mai ieri, saltul dobânzilor, cu mult peste nivelul oferit de piaţă, era apanajul băncilor greceşti, în prezent, şi acestea au ajustat nivelul randamentelor oferite clientelei. Spre exemplu, dobânzile de la Alpha Bank la depozitele în lei au fost aşezate, treptat, pe un palier între 9,75% şi 11,25%.
Depozitele cu dobânda variabilă nu sunt avantajoase în acest moment, de vreme ce dobânzile, inclusiv cea de politică monetară, sunt în scădere. La BCR, dobânda variabilă la un depozit în lei este între 7% şi 8,5% pe an.






