Categoria de producători agricoli care beneficiază de anularea impozitelor

Impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole individual sau în asociere se va anula dacă a fost stabilit pe bază de norme de venit, iar producţia a fost afectată în proporţie de peste 30%, cu acte doveditoare, nefiind încheiată o poliţă de asigurare aferentă, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

 

Gradul de calamitate se dovedeşte cu documentul emis de autoritatea competentă.

 

Agricultorii au consemnat anul trecut pierderi de venit ca urmare a pagubelor produse de fenomenele meteo extreme, ceea ce a generat un impact fiscal negativ pentru cei care au avut venitul stabilit pe bază de normă de venit.

 

„Aceşti producători agricoli au declarat şi în unele cazuri au şi plătit impozitul calculat pe baza normelor de venit într-un context în care au suferit pierderi economice importante (243.253.000 lei). În aceste condiţii, plata impozitului pe venit reprezintă o pierdere suplimentară, având în vedere faptul că producătorii nu au realizat valoare adăugată în anul economic respectiv”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

 

Impactul bugetar estimat pentru această scutire acordată agricultorilor este de 5,22 milioane lei în acest an.

 

Fiscul va emite în aceste cazuri decizia de anulare a impozitului şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia. Pentru cei care au plătit deja impozitul aferent anului trecut sumele vor fi restituite.

 

Procedura de anulare a impozitului pe venitul din activităţi agricole, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestuia, se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed