Câţi bani ar costa România salvarea băncilor greceşti

Marian Manolache

Analiştii băncii americane afirmă că cea mai buna variantă pentru stabilizarea sistemului bancar, în cazul falimentului Greciei, ar fi nationalizarea subsidiarelor bancilor grecesti din regiune. În Bulgaria, statul ar trebui să investească echivalentul a 12 la sută din produsul intern brut, iar în România şi Serbia, 6 la sută. Cu alte cuvinte, statul român ar fi nevoit să aloce 7,8 miliarde de euro pentru a salva băncile greceşti.

 

Mare parte din această sumă ar urma să fie repartizată pentru cresterea lichiditatii bancilor în condiţiile în care principalele banci elene de piata romanească Alpha Bank, Bancpost (Eurobank), Banca Romaneasca si Piraeus au, în prezent, credite de 12,3 miliarde de euro credite şi depozite de numai 5,7 miliarde euro. Adică un raport dezechilibrat faţă de situaţia celorlalte bănci din România.

 

Potrivit studiului băncii americane, după naţionalizare, statul ar urma să emită titluri denominate in valută. Desi ar fi o miscare costisitoare, ar reduce vulnerabilitatea financiara si ar diminua riscurile. Subsidiarele nationalizate vor putea functiona normal si vor putea fi privatizate imediat ce reapare increderea pe piata, este concluzia experiţilor americani.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole