Câţi metri cubi de gaze avem pentru la iarnă

Money.ro

Romgaz a înmagazinat 2,75 miliarde metri cubi de gaze naturale, iar ceilalţi operatori au înmagazinat diferenţa de cantitate, până la necesarul stabilit de aproximativ 3 miliarde metri cubi gaze naturale.

 

Potrivit MECMA, 37% din cantitatea de gaze naturală înmagazinată provine din import. În 2010, 70% din cantităţile de gaze naturale înmagazinate au fost din import şi numai 30% au provenit din producţia internă.

 

SNGN Romgaz SA a anunţat că a luat toate măsurile de pregătire a surselor şi că va asigura necesarul de consum pentru populaţie şi industrie în această iarnă. De asemenea, SNTGN Transgaz SA a anunţat că a finalizat lucrările de revizie a staţiilor de comprimare, cu restabilirea integrală a capacităţii de transport a sistemului, finalizând pregătirile pentru iarnă.

 

Programul de iarnă, stabilit de Guvern, privind înmagazinările de gaze naturale a fost finalizat. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a participat, joi, la o şedinţă de lucru în care a fost analizat stadiul realizării programului de iarnă în sistemul de gaze naturale. La şedinţă au participat directori din companiile Romgaz şi Transgaz, precum şi conducerea direcţiei de specialitate din minister.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole