CE a finalizat ancheta împotriva Microsoft fără amendă, după ce grupul a anunţat concesii majore

0

CE a deschis ancheta privind sistemul de navigare Internet Explorer al Microsoft în ianuarie 2008, acuzând Microsoft că-i acordă un avantaj concurenţial ilegal prin incorporarea sistematică în sistemul Windows, cu care sunt dotate 90% din computere la nivel mondial.

Principalul concurent pentru Internet Explorer este în Europa Firefox, dezvoltat de Mozilla. Alte browsere internet sunt Chrome, lansat recent de Google, şi Opera, al firmei norvegiene Opera Software, a cărei plângere a motivat ancheta CE. Apple are versiunea Safari, care este compatibilă cu Windows.

Microsoft a acceptat ca în următorii cinci ani să propună tuturor utilizatorilor de Windows în versiunile XP, Vista şi 7 să-şi aleagă sistemul de navigare.

Dacă nu ar fi făcut aceste concesii, Microsoft ar fi riscat o amendă de până la 10% din cifra sa anuală de afaceri (care a fost de 58,44 miliarde euro la finalul exerciţiului încheiat în iunie) şi care a fost cu atât mai mare cu cânt Microsoft este recidivist.

CE, aflat în conflict de mai mulţi ani cu grupul american, i-a mai dat amenzi de 1,676 miliarde euro.