Costul total al proiectului a depăşit 5 milioane euro, din care CE a dat aproximativ 1,6 milioane euro.
Executivul european a cofinanţat 18 teste comparative, destinate organizaţiilor de consumatori, pentru mai multe produse de larg consum (maşini de spălat, camere digitale, telefoane mobile, aspiratoare, dispozitive de reţinere pentru copii, detergenţi, loţiuni de plajă, playere audio portabile şi televizoare). Pentru a mări relevanţa rezultatelor pentru pieţele naţionale şi pentru a verifica eventualele diferenţe de calitate, testele au inclus mărcile naţionale din cele şase ţări.
Programul UE a avut scopul de a oferi finanţare, formare şi expertiză pentru ca asociaţiile de consumatori să obţină competenţele necesare testării de produse şi publicării rezultatelor testelor în revistele pentru consumatori, se mai arată în comunicat.
“Ne propunem să oferim noilor consumatori accesul la cea mai puternică armă de care poate dispune un consumator: informaţia. Mă refer la informaţii despre calitatea, siguranţa şi valoarea sau preţul produselor pe care le cumpărăm zi de zi. De ani de zile, apărătorii consumatorilor din Europa şi-au unit resursele pentru a oferi analize independente şi fiabile ale produselor; aceste analize au devenit acum accesibile unui număr mai mare de consumatori europeni”, a declarat comisarul european pentru consumatori, Meglena Kuneva.
Proiectul trienal a fost conceput pentru a sprijini crearea sau dezvoltarea revistelor şi site-urilor pentru consumatori din noile state membre. În acest scop, au fost create parteneriate între asociaţii de consumatori cu experienţă îndelungată în domeniul testelor produselor de consum (din Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Olanda, Irlanda şi Marea Britanie) şi noii membri. Datorită proiectului, asociaţiile de consumatori beneficiare au dobândit competenţele necesare pentru a efectua şi comercializa teste comparative ale produselor, astfel încât să înceapă să funcţioneze autonom, ca servicii specializate pentru consumatori, pe bază de aboname












