Ce a mai rămas din negocierile cu FMI (VIDEO)

După discuţiile cu guvernatorul, Mugur Isărescu de astăzi, şeful misiunii FMI Jeffrey Franks a ţinut să precizeze că România poate continua relaţia cu instituţia internaţională printr-un acord preventiv care să nu mai umfle datoria publică.

Precizarea vine în contextul în care s-au înmulţit specialiştii care avertizează că un nou împrumut ar dubla datoria publică a ţării noastre care ar ajunge foarte aproape de limita impusă de Comisia Europeană de 60% din PIB.

„Nu vreau să fac speculaţii în legătură cu un nou acord al Fondului cu România, dar trebuie să clarific un lucru: un acord poate fi, de asemenea, şi de tip „precautionary„, când nu se va face o retragere suplimentară de bani. Acest lucru nu va implica o datorie suplimentară. Există mai multe mecanisme de cooperare”, a spus Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI.

Sindicate: FMI ar trebui să ceară Guvernului măsuri concrete de reducere a evaziunii

Astăzi, este şi rândul sindicatelor să discute cu experţii Fondului Monetar. Liderii sindicali vor să ridice atât problema restructurărilor, cât şi pe cea a evaziunii fiscale. Reprezentanţii sindicatelor cred că Fondul Monetar Internaţional ar trebui să ceară Guvernului măsuri concrete pentru combaterea evaziunii.

Conducerea PNL se va întâlni marţi cu delegaţia FMI

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, că liberalii au decis să onoreze invitaţia FMI de a discuta despre situaţia economică a României şi a subliniat că PNL aşteaptă de la reprezentanţii Fondului clarificări în legătură cu soluţiile pe care le-au discutat cu Guvernul României.

„Biroul Politic Central a luat act de invitaţia făcută de delegaţia FMI pentru o întâlnire cu conducerea PNL, obiectul făcându-l discutarea situaţiei economice a României. Aşteptăm din partea FMI câteva clarificări în legătură cu soluţiile pe care le-a discutat cu reprezentanţii Guvernului şi ai Băncii Naţionale”, a declarat Vosganian, la finalul şedinţei Biroului Politic Central.

Delegaţia PNL care se va întâlni marţi cu oficialii FMI va fi formată din preşedintele partidului, Crin Antonescu, vicepreşedinţii Radu Ruşanu, Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, a precizat liberalul.  Întâlnirea va avea loc la ora 17.00, la sediul PNL.

Vosganian a adăugat că liberalii vor întreba FMI de ce este nevoie de reducerea salariilor cu 25% şi de creşterea TVA „dacă e adevărat că ţintele de deficit la 3 luni au fost îndeplinite şi cele la 6 luni au fost îndeplinite, fără să trebuiască să se reducă salariile, pensiile sau să se crească TVA”. „Din două, una: ori aceste îndepliniri sunt adevărate şi atunci trebuie să se revină urgent la această măsură (n.r. nivelul iniţial al TVA ), sau să se reconsidere o reducere la 5%, ca în Spania, ori să se accepte că e nevoie de asta, dar să ni se spună realitatea. Pentru că o democraţie nu se bazează doar pe echilibrul puterilor în stat, ci şi pe faptul că Guvernul se situează în adevăr şi realitate”, a comentat liderul PNL.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni că delegaţia FMI a solicitat o întrevedere conducerii social-democraţilor, însă aceasta a fost refuzată, deoarece este „tardivă şi inutilă”, în condiţiile în care deciziile au fost deja luate de către FMI şi Guvern.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed