Falimentul în care Argentina a intrat în 2001 este un exemplu grăitor. De-a lungul crizei argentiniene, economia s-a contractat cu 18%, iar şomajul a crescut la 22%. Grecia se apropie vertiginos de aceste procente.
În Argentina, sistemul bancar a fost foarte aproape de colaps, obligând guvernul să interzică retragerile de fonduri bancare, introducând aşa-numitul corralito – o măsură de siguranţă pentru depozitele bancare. Aceasta ar putea fi etapa următoare şi pentru Grecia. Aşadar, ce ar putea grecii să înveţe din situaţia Argentinei?
Pentru a răspunde la această întrebare, ne putem gândi la legătura dintre criza fiscală şi cea financiară. Băncile păstrează împrumuturile guvernului şi pe cele ale companiilor drept garanţii. Criza fiscală reduce valoarea împrumuturilor guvernului, în timp ce recesiunea care urmează subminează valoarea împrumuturilor private.
Aceasta este legătura dintre bugetul public şi problemele băncilor. Dar mai există o legătură inversă: în timp ce băncile plătesc din datorii pentru a compensa pierderile, economia este încetinită, iar asta face ca încasările la bugetul de stat să scadă. Dacă o bancă are nevoie de injecţie de capital din surse publice, cheltuiala suplimentară, care poate fi mare, împuţinează finanţele publice şi mai mult.
Economiştii au înţeles de mult că, în absenţa unui creditor stabil, băncile riscă să intre în criză. Acel creditor poate fi fiscal sau monetar, iar în Grecia şi unul, şi celălalt nu sunt de încredere.
Experienţa din Argentina arată că, după dispariţia depozitelor bancare, următorul pas este colapsul monetar. Fără bani şi fără posibilitatea de a mai face împrumuturi, Argentina s-a văzut nevoită să printeze emisiuni de urgenţă pentru a putea plăti pensiile şi salariile. La un moment dat, peste 12 cvasi-monede erau în circulaţie.
Ce se va întâmpla dacă Greciei i se vor tăia finanţările de la UE şi FMI? Optimiştii spun că ţara ar trebui să elimine deficitul primar (balanţa bugetului minus rata dobânzilor) până în 2013, ceea ce presupune că ar trebui să îşi plătească din propriile resurse datoriile care nu ţin de împrumuturi.
Acest plan supraestimează însă capacitatea statului de a încasa bani în toiul unei situaţii de criză. Economia e în cădere liberă şi peste tot pluteşte nesiguranţa, aşa încât multe firme pur şi simplu încetează să mai plătească taxe. Aşadar, guvernul grec s-ar putea vedea obligat să printeze aceste emisiuni de urgenţă, ca şi Argentina, pentru a-şi putea onora obligaţiile financiare.
Aceasta nu ar presupune abandonarea oficială a euro, dar, în timp, diferenţa nu ar mai fi aşa de importantă. Noua monedă emisă, numită neo-drahma, ar putea intra în cursul de schimb şi s-ar traduce prin multe lichidităţi. Chiar dacă ar fi tranzacţionată la un preţ foarte mic, aşa cum sigur s-ar întâmpla, este foarte posibil ca foarte curând să fie folosită pentru tot felul de tranzacţii.
În acest punct, raportându-ne la cazul Argentinei, intră în scenă băncile: firmele încep în curând să se plângă că veniturile le sunt denominate în neo-drahme, în timp ce împrumuturile trebuie plătite în euro. Încep să ceară sus şi tare ca împrumuturile să fie şi ele transformate în neo-drahme. Un parlament dornic să câştige bunăvoinţa publică se va grăbi să îndeplinească această cerinţă. Dar asta nu va face decât să accelereze falimentarea băncilor atunci când firmele vor realiza că nu au active solide care să le asigure depozitele.
Plătirea bugetarilor cu neo-drahme depreciate duce la reducerea adevăratei sume pe care aceştia ar trebui s-o primească. Iar ultima etapă în acest proces este plătirea salariilor din sectorul privat tot în neo-drahme. Firmele o vor cere, susţinând că altfel nu pot face exporturi. Sindicatele se vor opune iniţial, dar până la urma vor ceda, speriate de ameninţarea de creşterea şomajului.
Cât de mare va fi devalorizarea neo-drahmei? În Argentina, numărul de pesos necesari pentru a cumpăra un dolar a crescut cu peste 300%. Grecia a înregistrat o scădere a PIB-ului cu aproape 10% în 2011. Va fi nevoie de o devalorizare enormă pentru a putea echilibra datoriile externe, poate chiar mai mare ca în Argentina.
Grecia a schimbat trei guverne în mai puţin de un an, iar numirea celui de-al patrulea va urma în curând. Argentina a schimbat patru preşedinţi în mai puţin de doi ani, înainte ca situaţia economică şi politică să se stabilizeze. Grecia se va stabiliza şi ea până la urmă. Momentan, acesta este singura bilă albă pe care o are tot precedentul din Argentina.
