Istoricii se întreabă dacă zona euro se va confrunta cu un exod asemănător, având în vedere că politicienii greci ameninţă să încalce condiţiile impuse de liderii internaţionali pentru a li se acorda împrumutul, Spania cere ajutor financiar, iar naţiunile scandinave nu sunt de acord cu finanţarea ţărilor din sudul Europei, arată un material al Bloomberg.
Experienţa sovietică ne spune că “o astfel de ieşire e problematică şi duce la creşterea inflaţiei şi la scăderea veniturilor, aşa că oamenii au tot dreptul să fie speriaţi”, spune Harold James, profesor de istorie la Universitatea Princeton. “Asemănarea situaţiilor nu e deloc plăcută, având în vedere că toate statele Uniunii Sovietice au avut probleme de-a lungul anilor ’90”, a mai adăugat acesta.
Istoricii spun că între situaţia UE şi cea a Uniunii Sovietice se pot face câteva paralele care ne-ar putea să înţelegem mai bine criza actuală. Ambele uniuni au fost înfiinţate după nişte războaie, pentru a rezolva mai uşor nişte probleme colective. În ambele cazuri, generaţia celor care au pus bazele acestor uniuni a dispărut cam în aceeaşi perioadă în care zonele au fost lovite de criză şi în care lucrurile au început să o ia la vale.
O legătură uitată
„Şi în UE, şi în Uniunea Sovietică au dispărut generaţiile care înţeleseseră pe propria piele de ce a fost înfiinţată uniunea respectivă, care împărtăşeau o experienţă colectivă. Uniunea Sovietică s-a format după Primul Război Mondial, iar UE după cel de-al Doilea. Sovieticii, cel puţin, vorbeau aceeaşi limbă”, a spus Ivan Krastev, director al Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia.
Comunismul a fost cel care a unit statele sovietice. Când acest concept a început să scârţâie, parţial din cauza instaurării democraţiei în Europa de Est după căderea Zidului Berlinului din 1989, încrederea în guvernul central sovietic s-a evaporat.
O imagine înceţoşată
“La baza existenţei UE a stat o ideologie a elitei”, a spus Mazower, director al Centrului pentru Istorie Internaţională de la Universitatea Columbia din New York. “Odată ce această ideologie este contrazisă de evenimentele din viaţa reală, avem o problemă. O asemenea lipsă de încredere în viziunea ideologică a fost devastatoare pentru Uniunea Sovietică”, a adăugat el.
Prăbuşirea zonei rublei a venit după dezmembrarea aproape accidentală a Uniunii Sovietice de către preşedintele Mihail Gorbaciov şi rivalul său, Boris Elţîn.
Rusia, condusă de Elţîn, şi-a declarat suveranitatea faţă de Uniunea Sovietică în iunie 1990, primul stat sovietic care a făcut asta după ţările baltice. Au urmat Ucraina, Belarus şi Moldova. A fost un pas care a dus la dizolvarea unei federaţii care număra 268 de milioane de locuitori. Zona euro are o populaţie de 331 de milioane de locuitori.
Gorbaciov se chinuia să formuleze un nou “Tratat al Uniunii”, dar era deja prea târziu. În 1991, Rusia, Ucraina şi Belarus au înfiinţat o Naţiune a Statelor Independente care nu avea nici parlament comun, nici preşedinte sau cetăţenie.
Legături economice
Deşi cele trei ţări au acum monede diferite, încă sunt interconectate economic. Rusia rămâne cel mai mare partener de comerţ al Ucrainei, deţinând 28% din exporturi şi 38% din importuri în primul trimestru fiscal.
Belarus, cel mai puternic aliat al Rusiei în perioada post-sovietică, este singurul stat suveran din afara Rusiei care vinde bonduri denominate în ruble ruseşti.
“Lecţia pentru UE, în acest caz, este că ar trebui să fie foarte atentă la ce face Germania şi la propunerile de a restrânge zona euro”, spune Krastev. “Uniunile nu se distrug din cauza ţărilor periferice şi a problemelor lor, ci, dacă se rup, se rup din mijloc, din cauza problemelor interne”, a adăugat el.
Un paradox înspăimântător
“Suntem pe cale să asistăm la un paradox terifiant”, spune istoricul britanic Antony Beevor. “Dacă UE va apela brusc la o unificare şi mai strânsă pentru a controla economiile ţărilor din sud, atunci vom asista la un fel de dictatură electivă la Bruxelles, deoarece alegerile prezidenţiale vor fi singurele care se vor face în mod direct. Consecinţele vor fi exact pe dos faţă de ce şi-au propus: monstrul naţionalismului se va trezi din nou la viaţă”, a adăugat Beevor.
“Zorii de Aur”, un partid naţionalist grec care are un logo asemănător cu o zvastică, a intrat în parlament pentru prima oară în urma alegerilor din 6 mai. Acelaşi trend există şi în Finlanda, unde partidul “Adevăraţii Finlandezi”, care se opune împrumuturilor, a obţinut un procent de 19% la alegerile naţionale de anul trecut.
Slăbiciunile sistemului
“Nimic nu ţine la nesfârşit”, spune Eric Hobsbawm, istoric şi preşedinte al Colegiului Birkbeck de la Universitatea din Londra. “Proiectul european a încercat să transforme Europa într-un soi de stat federal. Nu m-aş fi aşteptat niciodată să funcţioneze”, a mai spus acesta.
“Principala caracteristică a Europei este că nu e făcută pentru a fi unitară”, spune istoricul în vârstă de 94 de ani. “Grecia e un caz aparte care arată potenţialele slăbiciuni ale acestui sistem”.
În timp ce statele sovietice au revenit la vechile graniţe, uniunea fiscală s-a dezintegrat. Deşi banca centrală rusă era singura din cele 15 bănci naţionale care putea printa ruble, toate băncile puteau acorda credite. Consecinţa? Hiperinflaţie şi deficite. Ucraina a avut o rată a inflaţiei de circa 100% din al doilea trimestru din 1992 şi până în al treilea trimestru din 1993.
Lovitura rusească
În final, Rusia a fost cea care a dat lovitura de graţie zonei rublei, impunând restricţii din ce în ce mai aspre şi introducând o reformă a monedei în 1993, care i-a luat pe toţi prin surprindere.
Cancelarul german Angela Merkel a spus în mod repetat că euro este cel care ţine Europa laolaltă, ca un “lipici”. “Dacă euro pică, atunci pică şi Europa”, a declarat Merkel în noiembrie, anul trecut.
După cum ne arată toată experienţa cu rubla, problema este că o monedă comună are nevoie de propriul “lipici”, dincolo de interesele economice comune, spune Krastev.
“O monedă comună se referă, de fapt, la încredere. Este nevoie ca oamenii chiar să simtă că aparţin unei naţiuni comune pentru ca o astfel de monedă să poată rezista. E bine să ai un sentiment al apartenenţei”, a mai spus Krastev.
