Ce datorii au la bănci cei care vor rămâne fără case

0

 

Piraeus Bank

O firmă din domeniul imobiliarelor a acumulat o datorie de peste 3,7 milioane de euro către bancă până la sfârşitul lunii august 2010. Pentru recuperarea datoriei a fost  scos la licitaţie un teren intravilan de 15.000 mp din oraşul Voluntari la preţul de 1,05 milioane de euro, fără TVA, adică 70 de euro/mp.

 

Un debitor garant ipotecar, persoană fizică din Craiova este executat silit de către bancă pentru recuperarea unei creanţe ce depăşeşte ce depăşeşte 1,37 milioane de euro. Astfel, banca a scos la licitaţie un apartament de trei camere din Craiova, la preţul de pornire de 31.000 de euro.

 

Doi debitori, soţ şi soţie din Iaşi, au datorii în valoare de aproape 950.000 de euro, drept pentru care banca a scos la licitaţie un teren de 770 mp şi construcţia de pe acesta cu o amprentă la sol de 157 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 470 mp la preţul de 180.000 de euro.

 

O altă persoană, din Baia Mare şi-a garantat apartamentul pentru un împrumut. În luna august a acestui an datoria ajunsese la 535.000 de euro, iar banca a decis scoaterea la licitaţie a imobilului de trei camere, unde debitorul îşi are domiciliul la preţul de 32.000 de euro.

 

 

Volksbank

 

Patru persoane din Târgu Mureş, au o datorie către bancă de 2,04 milioane de euro. Pentru a-şi recupera banii, banca a scos la licitaţie luna aceasta cinci garsoniere şi două terenuri, ambele în comuna Corunca, unul de 902 mp, iar celălat de 898 mp, pentru suma totală de 120.000 de euro.

De asemenea, banca mai scos la licitaţie cote parte din trei imobile: o tabara de vară pentru copii alcătuită din şapte căsuţe de lemn, o casă de exploatări agricole şi o cotă parte dintr-un teren agricol de 80.000 mp, toate pentru suma de 34.000 de euro.

În plus, alte zece apartamente dintr-o construcţie nouă au fost scoase la licitaţie pentru suma de 360.000 de euro. În total, bunurile scose la licitaţie valorează 514.000 de euro, adică un sfert din valoarea datoriilor restante.

 

O companie creditoare cu sediul în Bucureşti are o datorie de 1,96 milioane de euro, iar pentru a-şi recupera banii, banca a scos la licitaţie un teren cu o suprafaţă de 3.415 mp pe Intrarea Monolitului, din sectorul 3 al Capitalei, la preţul de 2,55 milioane de euro, adică cu aproape 750 euro/mp

 

O altă firmă cu sediul în Bucureşti, are un credit nerestituit în valoare de 950.000 de euro, iar banca a scos la licitaţie un teren cu o suprafaţă de 4.244 mp din Braşov, teren evaluat la 1,21 milioane de euro, care este şi preţul de pornire al licitaţiei, fără TVA.

 

UniCredit Ţiriac Bank

 

O firmă cu sediul în Arad are o datorie către bancă de 3,24 milioane de euro. Pentru recuperarea banilor banca a scos la licitaţie un teren de 5.000 mp ce aparţine debitoarei, din comuna Malu Mare, judeţul Dolj la preţul de 15.300 de euro. În plus, şi cei doi garanţi ipotecari sunt urmăriţi de bancă şi a mai fost scos la licitaţie un teren de 25.300 mp din comuna Carpen, judeţul Dolj, cu anexe şi construcţii aferente la preţul de 10.300 de euro, dar şi un teren intravilan de 15.000 mp din comuna Malu Mare, judeţul Dolj, la preţul de 40.500 de euro

 

Pentru că nu şi-au plătit datoria de aproape 520.000 de euro către bancă, doi soţi din judeţul Hunedoara vor pierde un teren arabil extravilan de 6.100 mp din Deva, care a fost scos la licitaţie la preţul de 19.000 de euro.

 

Două persoane din Bucureşti au la bancă o datorie de aproape 450.000 de euro, iar propritatea cu care au garantat acest credit este un teren intravilan cu o suprafaţă de 79.000 mp din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Banca a scos la licitaţie terenul la un preţ redus cu 25%: 179.000 de euro.

 

Alte două familii sunt garanţi ipotecari în cazul unui credit acordat de către bancă unei firme din Craiova. Drept urmare, apartamentele aflate în proprietatea garanţilor sunt scose la licitaţie la un preţ total de 70.000 de euro, în condiţiile în care datoria se ridică la suma de 400.000 de euro.

 

 

OTP Bank

Pentru datoria unei firme din Piteşti, de 837.000 de euro, banca a scos la licitaţie apartamentul de două camere al garantului ipotecar din Bacău, la preţul de 42.000 de euro.

 

Raiffeisen Bank

 

Garanţii ipotecari ai unei firme din judeţul Mureş îşi vor pierde casa pentru o datorie de 542.000 de euro. Locuinţa, cu terenul aferent a fost scoasă la licitaţie la un preţ de pornire de 48.200 de euro.

Doi soţi sunt datori băncii cu 386.892 de euro, iar pentru recuperearea creanţelor a fost scos la licitaţie un imobil şi terenul aferent pentru suma de 210.500 euro, preţ redus de la 280.600 euro.

 

Leumi Bank

 

Doi soţi din Buşteni au o datorie la bancă de 894.000 de euro. Pentru că nu şi-au mai plătit ratele, banca a scos la licitaţie un teren de 960 mp şi casa de lemn, cu demisol, parter, două etaje şi mansardă din localitatea Pârâul Rece, judeţul Braşov la preţul redus cu 25%,  de 640.000 de euro.

 

Pentru o datorie de 600.000 de euro a unei firme din Bucureşti, banca a scos la licitaţie un teren de 740 mp şi construcţia de pe acesta de P+1E+M şi care are o suprafaţă utilă de 407 mp din sectorul 1 al Capitalei, aflate în proprietatea garantului la un preţ redus cu 25%: 411.000 euro.

 

O datorie de 440.000 de euro o are şi o firmă înregistrată în Sibiu. Pentru a-şi recupera banii, a fost scos la licitaţie un apartament de trei camere din Braşov la preţul de 67.000 de euro.


CEC Bank

Opt familii au fost garanţi ipotecari pentru creditul acordat unei firme din Botoşani şi care acum sunt executaţi silit de către bancă pentru a recupera o datorie de peste 550.000 de euro. Proprietăţile scoase la licitaţie sunt terenuri şi casele construite pe acestea dar şi apartamente de două camere, la o valoare totală de 275.000 de euro.

 

Notă: Au fost luate în calcul doar anunţurile de vânzare disponibile pe site-urile băncilor, acolo unde a fost cazul.