Ce pachete propun operatorii pentru un buget de 100-150 lei

Chestionaţi de Business Standard privind cea mai bună ofertă pe acest palier de preţ, operatorii au trecut pe rând la conducere, în funcţie de preţ, minute incluse sau SMS-uri, niciunul dintre jucători nereuşind să se impună la toate capitolele.

Astfel, Orange România, cel mai mare operator din piaţă ca număr de utilizatori, propune 1.800 de minute în reţeaua proprie incluse, pentru un pachet de 31 euro ce înglobează un abonament de 14 euro cu 600 de minute, două extraopţiuni cu 1.200 de minute în reţea şi 150 naţionale.

"Piaţa telecom nu mai permite creşterea organică a numărului de clienţi, având în vedere că rata de penetrare SIM este de aproximativ 130%, iar operatorii se vor concentra mai mult asupra programelor de loializare a bazei de clienţi existente”, este de părere Dorin Odiaţiu, director de marketing la Orange România.

Şi oficialii Vodafone văd, în contextul economic actual dificil, odată cu creşterea gradului de maturizare a pieţei de telecom din România şi a competiţiei, necesitatea concentrării pe loializarea utilizatorilor, definită ca fiind “un proces complex”, şi pe tratamentul personalizat al clienţilor.

În aceeaşi încercare de loializare a clienţilor, prin trecerea de pe prepaid pe abonament, fidelizarea abonaţilor şi atragerea utilizatorilor prin portabilitate, Cosmote România, al treilea operator din piaţă după numărul de clienţi, se apropie de Orange la minutele incluse în reţea, cu 1.500, pentru un abonament de 35,7 euro pe lună.

Pachetul propulsează însă Comote în poziţia de lider detaşat la SMS-uri incluse în reţea, cu 1.500 de mesaje, Orange având în oferta similară 200 de SMS-uri.

Tot Cosmote depăşeşte Orange şi la minutele naţionale incluse, având în pachetul menţionat 430 de minute naţionale şi internaţionale, faţă de cele 330 de minute de la Orange, 180 din abonament şi 150 dintr-o opţiune de şapte euro.

Deşi nu conduce la numărul de minute incluse sau la mesajele oferite la pachet, Vodafone România, al doilea jucãtor din piaţa locală, se diferenţiază prin preţ, oferind pe acest palier cea mai ieftină opţiune, cu 200 de minute naţionale şi 500 de minute în reţea pentru 28,07 euro.
În ofertă este inclus şi un pachet de internet cu viteza maximă de 3,6 Mbps, trafic nelimitat şi un modem gratuit pentru contractele încheiate pe o perioadă de doi ani. Şi Orange atacă utilizatorii de internet, astfel că oferta de 31 de euro include şi 100 Mb trafic inclus pentru telefonul mobil.

În contextul unei pieţe foarte competitive, cu reglementări care s-au resimţit în ultimul an în veniturile jucătorilor, aceştia mizează tot mai mult pe ofertele de date mobile. O intensificare a competiţiei şi pe acest segment se estimează să aibă loc odată cu primele oferte ale Cosmote pe acest palier, în 2010, în urma preluării Zapp, deţinătorul unei licenţe 3G.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole