Ce plan are UNPR pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Vest

0

 

Potrivit uneia dintre rezoluţii, organizaţiile respective decid ‘depunerea tuturor eforturilor pentru progresul Regiunii de Dezvoltare VI Nord Vest, în cadrul unui program guvernamental’.

Deciziile se referă, printre altele, la exploatarea cât mai bună a extraordinarului potenţial agricol al zonei prin crearea de facilităţi pentru investitorii agricoli, creşterea numărului investiţiilor străine şi dezvoltarea antreprenoriatului, în vederea creării cât mai multor locuri de muncă şi îmbunătăţirii nivelului de trai, finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Târgu-Mureş-Câmpia Turzii-Cluj-Borş, modernizarea staţiilor de cale ferată Cluj-Napoca, Bistriţa şi Zalău, finalizarea drumului de centură în Oradea, Carei, Săcuieni şi Valea lui Mihai.

Rezoluţia mai prevede promovarea agro-turismului şi a zonelor etnografice, menţinerea pensiei minime garantate indexată cu inflaţia şi asigurarea unor venituri minime pentru persoanele aflate temporar sau permanent în dificultate.
Potrivit celeilalte rezoluţii adoptate, organizaţiile UNPR din Regiunea Nord-Vest se pronunţă pentru susţinerea ‘unei construcţii pe zona de centru-stânga, sub forma unei platforme civice, Uniunea Social Progresistă, din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, asociaţii ale pensionarilor, structuri sindicale şi patronale, formaţiuni politice’.
De asemenea, se pronunţă pentru ‘participarea ca partid politic la alegerile din 2012 şi obţinerea a minimum 10% din voturi’ şi promovarea valorilor ‘stângii responsabile, pe care UNPR şi le-a asumat încă de la înfiinţare’.

Liderii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu au avut, sâmbătă, o întâlnire cu peste 1.000 de membri ai partidului din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest.