Ce poţi face în timpul liber din săptămâna 4-10 ianuarie

Luni, 4 decembrie, cinefilii au ocazia să (re)vadă, la Cinemateca Eforie, de la ora 19.00, thriller-ul clasic „Double Indemnity”, regizat în 1944 de Billy Wilder. Filmul, nominalizat la şapte categorii ale premiilor Oscar, îi are în rolurile principale pe Barbara Stanwyck, Fred MacMurray şi Edward G.Robinson. Scenariul are ca pretext planul unei femei de a-şi ucide soţul cu ajutorul unui agent de asigurări. Biletele au preţuri cuprinse între 4 şi 10 lei.

Pe 5 decembrie, seara, la Palatul Ghika, amatorii muzicii jazz o pot asculta pe Ozana Barabancea, alături de Puiu Pascu, în cadrul unui spectacol live care va cuprinde piese evergreen, jazz, musical, dar şi cover-uri. Intrarea la acest concert costă 20 de lei.

Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de operetă din istoria muzicii, „Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss, va fi prezentat, miercuri, începând cu ora 19.00, la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”. Dirijorul spectacolului este Lucian Vasilescu, iar Răzvan Ioan Dincă semnează regia. Distribuţia îi include pe Alfredo Pascu, Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu şi Claudia Maru-Hanghiuc. Preţul biletelor este cuprins între 10,5 şi 26,25 lei.

Joi, iubitorii de teatru pot merge la piesa „Gaiţele” de Al. Kiriţescu, programată la Teatrul Odeon, începând cu ora 19.00. Comedia, regizată de Alexandru Dabija, îi are în distribuţie pe Dorina Lazăr, Ana Maria Moldovan, Carmen Tănase şi Pavel Bartoş. Biletele au preţuri cuprinse între 12,72 şi 26,5 lei.

Pe 8 decembrie, cinematografele bucureştene vor prezenta premiera oficială a peliculei „Paranormal Activity”, regizată de Oren Peli. Produs cu un buget de doar 11.000 de dolari, filmul a surprins plăcut lumea cinematografică, devenind un adevărat succes al genului thriller-horror. Protagoniştii producţiei sunt Katie Featherston şi Micah Sloat, în rolurile unor tineri îndrăgostiţi care se mută într-o casă bântuită.

Sâmbătă, la ora 19.00, Teatrul Naţional Bucureşti prezintă comedia „Idolul şi Ioan Anapoda” de G.M. Zamfirescu. Piesa, o satiră amară despre căutarea fericirii, a fost pusă în scenă după indicaţiile regizorale ale regretatului Ion Cojar. Din distribuţie fac parte Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Irina Cojar, Mimi Brănescu şi Matei Alexandru, iar biletele costă între 16 şi 30 lei.

Duminică, 10 decembrie, începând cu ora 19.00, Teatrul Masca propune spectacolul „Regele cerb”, dupa un text de Carlo Gozzi, în regia lui Michele Modesto Casarin. Dincolo de „aparenţele” comice date de stilul commedia dell’arte al interpretării, piesa este o metaforă despre patimile, urâţeniile şi virtuţile umane. În „Regele cerb” joacă Bogdan Angelescu, Dora Iftode, Bogdan Untilă, Ioana Macarie şi Laura Dumitraşcu. Biletele au preţuri de 12 şi, respectiv, 20 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed