CE pregăteşte reguli mai dure privind cheltuielile publice

Potrivit presei germane, comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, vrea să introducă un principiu nou în politica bugetară europeană: şi anume, cheltuelile ţărilor membre nu trebuie să crească într-un ritm mai alert decât Produsul lor Intern Brut. Un document de lucru al Comisiei avansează chiar ideea unui nivel mult sub rata de creştere economică.

Regula va funcţiona sub ameninţarea unor sancţiuni financiare, scrie cotidianul Handelsblatt. Olli Rehn va prezenta miercuri şase propuneri de modificare a regulilor bugetare comune, axate în special pe un control mai strict al datoriei publice a ţărilor Uniunii şi nu doar al deficitelor. Miniştri de finanţe discută luni pe această temă, într-o reuniune prezidată de preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

În perspectiva acestei întâlniri, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, le-a propus colegilor săi din Ecofin, ca pe lângă amendarea ţărilor care nu îşi reduc suficient datoria publică, Buxeles-ul să impună şi suspendarea ajutoarelor europene pentru dezvoltare şi agricultură şi a dreptului de vot în organismele Uniunii. Uniunea Europeană încearcă să întărească sancţiunile impuse statelor membre care încalcă disciplina bugetară, însă amploarea şi tipul acestor măsuri sunt încă subiect de dezbatere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed