În articolul de astăzi vom încerca să detaliem pe scurt principalele trăsături ale procedurii de insolvență, cui se aplică aceasta și în ce condiții, precum și câteva dintre consecințele nerespectării prevederilor legale în materie de insolvență.
Întreaga procedură a insolvenței este reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, lege cunoscută și sub denumirea de Codul Insolvenței, act normativ care descrie detaliat, pe parcursul a 344 articole, procedura judiciară, cauzele și efectele sale, condițiile de existență ale procedurii, actorii implicați, conexiunile legislative cu alte legi, etc., această lege fiind astfel documentul legislativ definitoriu al procedurii de insolvență.
Fiind vorba despre o lege în principal aplicabilă societăților comerciale (despre insolvența persoanelor fizice vom vorbi într-un articol viitor), rezidă în mod automat conexiunea sa cu prevederile Codului civil, ale Codului fiscal, ale Legii nr. 31/1990, precum și, în cazul infracțiunilor la legea insolvenței, cu prevederile Codului Penal. Restul conexiunilor cu alte acte normative sunt indirecte, în sensul în care respectivele acte fac trimitere la anumite prevederi ale legii insolvenței, iar nu legea insolvenței trimite la anumite legi speciale.
Conform art. 5, alin. (29) al Legii, ”insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel:
- a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;
- b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.”
Așadar, conform definiției dată de lege, insolvența poate fi fie prezumată, în situația în care există doar suspiciuni cu privire la incapacitatea de plată a debitorului, fie iminentă, atunci când reiese în mod cert din varii motive faptul că debitorul a intrat sau va intra în incapacitate de plată în raport cu creditorul(ii) său(săi).
De multe ori am auzit expresiile ”l-a băgat în insolvență” sau ”și-a cerut insolvența” atunci când se face referire la deschiderea sau iminenta deschidere a procedurii insolvenței unei societăți comerciale. Dar care este mai exact diferența între cele două situații și ce anume presupune fiecare dintre acestea?
Procedura insolvenței, din punct de vedere al ”autorului” său, poate fi în principal de două feluri:
- 1. Procedura insolvenței deschisă la cererea unui creditor al societății căreia i se solicită insolvența, caz în care, pentru ca cererea să fie admisă, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile ca valoarea creanței (debit principal plus accesorii) să fie de cel puțin 40.000 lei, vechimea sa să fie de cel puțin 60 de zile, iar creanța în sine să fie certă, lichidă și exigibilă la data introducerii cererii.
- 2. Procedura insolvenței deschisă la cererea debitorului însuși, respectiv al reprezentantului legal al societății debitoare care, din anumite motive care privesc lipsa de solvabilitate a societății, decide intrarea acesteia în insolvență. În cazul acestei de-a doua situații, criteriile de vechime sau cuantum al pasivului societății mai sus amintite nu sunt necesar a fi îndeplinite, simpla dovedire a iminentei sau deja prezentei insolvabilități a societății fiind suficientă pentru ca instanța să admită cererea debitorului.
Existența uneia dintre cele două situații mai sus amintite nu exclude existența simultană a celeilalte, ambele cereri putându-se regăsi în cadrul aceluiași dosar. Astfel, în situația în care cererea debitorului a fost înregistrată după ce unul sau mai mulți creditori au depus la rândul lor, pe rolul aceleiași instanțe, cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva sa, se va judeca mai întâi cererea debitorului în procedură necontencioasă. Dacă cererea debitorului va fi admisă, cererile creditorilor se vor constitui în mod automat ca declarații de creanță împotriva acestuia în cadrul aceluiași dosar, iar dacă cererea debitorului va fi respinsă, instanța va proceda la judecarea cererilor creditorilor. Similar, în situația în care cererile creditorilor sunt înregistrate ulterior cererii debitorului, dar înainte de soluționarea acesteia, cererile vor fi înregistrate automat la dosarul de insolvență al debitorului, judecarea tuturor cererilor urmând procedura anterior amintită, respectiv mai întâi cererea debitorului, iar ulterior cererile creditorilor.
Un aspect foarte important pe care trebuie să îl aibă în vedere toți creditorii unei societăți debitoare împotriva cărora au formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență este acela că, în situația existenței simultane pe rolul instanței de judecată a unei cereri similare formulate de către debitor, cererea creditorului are întâietate în privința desemnării administratorului/lichidatorului judiciar. Dar și mai important pentru creditor este să demareze aceste proceduri alături de un profesionist al dreptului, un avocat specializat în domeniul insolvenței, întrucât, după cum se poate observa, avem de-a face cu o procedură foarte tehnică și complexă, în care fiecare amănunt contează. Acest lucru va da posibilitatea creditorului de a-și apăra în mod optim interesele în cadrul procedurii de insolvență, beneficiind de toate opțiunile prevăzute de lege referitoare la recuperarea propriei creanțe, inclusiv, dacă este cazul, prin atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, societatea debitoare care se află în incapacitate de plată trebuie să țină cont de o obligație legală foarte importantă, care este de cele mai multe ori neglijată sau chiar ignorată complet, respectiv faptul că legea insolvenței impune obligativitatea debitorului ca atunci când își constată în mod indubitabil propria stare de insolvență, respectiv imposibilitatea de a mai achita la termen datoriile exigibile angajate, acesta trebuie să solicite în cel mai scurt timp, printr-o cerere adresată tribunalului, să îi fie deschisă procedura insolvenței și să fie supus prevederilor acestei legi (art. 66, alin (1) și (4) din lege): ”Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței”.
Legiuitorul sancționează foarte drastic nerespectarea acestei obligații a societății aflate în stare de insolvență, considerându-se faptul că prin continuarea activității comerciale după aparația stării de insolvență, această societate nu va face altceva decât să își mărească cuantumul datoriilor, având șanse din ce în ce mai mici de a le mai plăti. Prin urmare, această inacțiune sau acțiune tardivă a reprezentanților societății debitoare este considerată o infracțiune prevăzută și pedepsită în conformitate cu prevederile art. 240 alin. (1) Cod Penal, care prevede faptul că ”Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Totodată, nici cererea nejustificată, introdusă cu rea-credință, privind deschiderea propriei proceduri de insolvență de către debitor nu rămâne nesancționată, însă de data aceasta doar pe latură civilă, art. 66, alin. (9) din Lege prevăzând faptul că ”Introducerea prematură, cu rea-credință, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau juridică, pentru prejudiciile pricinuite”.
Prin urmare, putem aprecia faptul că legea insolvenței protejează sub aspectele mai sus amintite interesele creditorilor societății aflate în stare de insolvență sau a cărui insolvență devine iminentă, instituind obligații juridice debitorului în cauză, prin care acestuia să-i fie revocat ori limitat dreptul de a-și mai continua în mod independent și neîngrădit activitatea comercială, fapt ce ar putea conduce în continuare la prejudicierea suplimentară a creditorilor săi. Mai mult decât atât, nerespectarea de către debitor a acestor obligații atrage în mod direct sau indirect, la acțiunea părții(ilor) prejudiciate, răspunderea civilă (patrimonială) sau, după caz, a celei penale a a reprezentantului legal al debitoarei.
În același timp, reprezentanții societăților aflate în stare de insolvență trebuie să acorde o atenție sporită prevederilor legii insolvenței, nu doar din prisma obligațiilor legale pe care le impune această lege, ci și din perspectiva faptului că această lege a insolvenței, în urmărirea scopului principal de acoperire a pasivului debitoarei, protejează totodată și interesele societății rău-platnice, prin oferirea de posibilității legislative de a își redresa activitatea, prin faptul că toate procedurile judiciare și extrajudiciare de executare silită se suspendă la momentul deschiderii procedurii insolvenței și de asemenea de la acest moment nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numite generic accesorii, nu vor putea fi adăugate creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii.
Autor
George Murar
Avocat Partener SCA Murar si Asociații
Despre Murar și Asociații: ”Activitatea Societății noastre de avocați a început acum mai bine de 9 ani, atunci când Cristian Murar, alături de partenerul acestuia, George Murar, au reunit sub același nume eforturile și experiența mai multor avocați colaboratori, fiecare dintre aceștia fiind specializat în diferite ramuri ale dreptului afacerilor. Experiența avocaților noștri, acumulată de-a lungul anilor, în domeniile de competență ale Murar și Asociații, precum achizițiile publice, dreptul societar şi dreptul muncii, recuperarea de creanțe comerciale şi bugetare, insolvență şi dreptul creditorilor, dreptul concurenței şi dreptul proprietății intelectuale, contenciosul administrativ şi fiscal, dreptul contractelor, etc., conferă societății noastre de avocați un statut de înalt nivel profesional, exprimat prin excelentele rezultate obținute și transpus în relațiile foarte bune pe care le avem cu clienții noștri.”