Ce salariu avea șefa de la Oncologie prinsă când lua șpagă. Medicii de la Suceava au rupt afișele anti-mită

Medicii din Spitalul Județean din Suceava, acolo unde șefa Secției Oncologie a fost arestată preventiv pentru luare de mită în mod repetat, au fost deranjați de o campanie anti-corupție care s-a desfășurat în cadrul unității medicale.

Astfel, scrie presa locală, afișele puse în diferite locuri din spital prin care pacienții erau îndemnați să nu ofere șpagă au fost rupte. Un regulament anti-corupție a fost prezentat de conducerea unității medicale în anul 2018, iar doi ani mai târziu au fost puse afișe pe holurile unității medicale, dar și în alte locuri, însă au dispărut la scurt timp, deoarece cadrele medicale ar fi fost deranjate de acestea.

Medicul oncolog primea șpăgi pe bandă rulantă 

În urmă cu câteva zile, șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava a fost prinsă în flagrant în timp ce primea șpagă de la un pacient. Acesta a depus un denunț că medicul i-ar fi cerut câteva sute de lei șpagă ca să îl îngrijească în secția de oncologie. Bolnavul s-ar fi plâns și de faptul că acelaşi medic amâna eliberarea rețetelor și acordarea tratamentului până când nu primea o atenție.

Procurorii au strâns probe potrivit cărora, din aprilie – anul trecut – și până acum, cadrul medical ar fi cerut și primit mită de la cel puțin 64 de bolnavi ori de la rudele lor. Medicul primea șpăgi chiar și în produse, cum ar fi miere, brânză, cașcaval sau cafea. Aceasta a avut, anul trecut, un venit lunar de 25.000 de lei lunar. Înfiorător este că șpăgile erau cerute de la pacienți care mai aveau puțin timp de trăit. „A pretins și a primit diferite sume de bani, respectiv între 50 și 200 de lei, precum și 50 de euro, precum și alte bunuri, de la pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, a spus Maria Crina Grețcan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Anca Ababneh Dumitrovici conducea Secția de oncologie a Spitalului Județean din Suceava de circa doi ani, iar în grijă sa erau toți pacienții din zonă care suferă de cancer. Aceasta a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed