Tensiunile dintre minoritatea etnică sârbă și majoritatea etnică albaneză din Kosovo sunt din nou pe prima pagină a ziarelor, cu epicentrul conflictului în nordul Kosovo. La începutul săptămânii, Serbia a plasat armata în stare de alertă sporită, în timp ce noi baricade au fost ridicate în Mitrovica, în nordul Kosovo, scrie DW, care prezintă, pe scurt, cauzele tensiunilor din această regiune.
Care sunt cele mai recente evoluții?
Luni, armata sârbă a staționat pentru scurt timp obuziere într-un loc aflat la doar 2 kilometri de granița cu Kosovo. După ce au făcut câteva fotografii și au oferit imagini dramatice pentru presa pro-guvernamentală din capitala sârbă, Belgrad, armele au fost trimise înapoi în cazarmă.
Mișcarea a stârnit noi tensiuni la graniță, după ce martori oculari și forțele de menținere a păcii conduse de NATO, cunoscute sub numele de KFOR, au raportat focuri de armă în apropierea unei baricade instalate de sârbii kosovari în ultimele săptămâni. Până în prezent, rămâne neclar cine a tras și dacă au fost „doar” focuri de avertisment sau un schimb de focuri.
Prim-ministrul kosovar Albin Kurti a cerut KFOR să înlăture baricadele etnicilor sârbi. „Dacă KFOR nu este capabilă să îndepărteze baricadele sau nu o face din motive necunoscute mie, atunci trebuie să o facem noi”, a declarat Kurti marți, într-un interviu acordat site-ului bosniac istraga.ba.
De ce este nordul Kosovo un punct atât de fierbinte?
Nordul Kosovo este împărțit în patru municipalități, cu o populație aproape exclusiv de etnie sârbă care menține legături strânse cu Serbia. Majoritatea nu recunosc Kosovo ca stat. Cu toate acestea, municipalitățile au 10 locuri garantate în parlamentul kosovar și sunt reprezentate de doi miniștri în guvernul de la Pristina.
De la sfârșitul războiului din Kosovo, în 1999, guvernul kosovar nu a deținut niciodată controlul deplin în nordul țării – acest lucru înseamnă că zona de la nord de râul Ibar, care are o populație de aproximativ 60 000 de locuitori, este efectiv o zonă fără lege și, prin urmare, perfectă pentru infractori și contrabandiști.
Fără excepție, principalii politicieni sârbi din zonă sunt loiali președintelui sârb Aleksandar Vucic.
Etnicii sârbi din Kosovo nu au încredere în guvernul de la Pristina, fapt susținut de faptul că unități speciale de poliție sunt trimise în mod regulat în zona de nord, sub motivul de a combate criminalitatea.
De ce au fost instalate baraje rutiere?
Blocajele rutiere și baricadele instalate de minoritatea etnică sârbă sunt un instrument testat în disputa dintre Kosovo și Serbia. Organizate în grupuri de chat online, aceste bariere pot bloca regiunea în câteva minute, blocând drumurile și punctele de trecere a frontierei.
Contextul actualului protest este reprezentat de arestarea unor foști ofițeri de poliție kosovari de naționalitate sârbă. Procuratura din Kosovo l-a acuzat pe unul dintre ei că a comis un atac cu bombă la sediul comisiei electorale din Mitrovica, în nordul dominat de sârbi. Pe lângă eliberarea polițiștilor, sârbii protestatari cer ca unitățile speciale ale poliției kosovare să se retragă din partea de nord a țării.
Scopul minorității sârbe a fost de a împiedica alegerile locale care au devenit necesare în nordul țării după ce toți etnicii sârbi au demisionat din instituțiile statului Kosovo, atât la nivel local, cât și la nivel național, la începutul lunii noiembrie. Toți cei patru primari din nordul Kosovo au demisionat, câteva sute de ofițeri de poliție sârbi au părăsit forțele de poliție din Kosovo, iar judecătorii sârbi au încetat să mai meargă la serviciu.
Acest boicot a fost o reacție la planul lui Kurti de a introduce noi reglementări privind plăcuțele de înmatriculare, cu scopul de a interzice plăcuțele emise de autoritățile sârbe și de a le înlocui cu plăcuțe kosovare. În ceea ce-l privește pe Kurti, a fost o chestiune de principiu, deoarece Serbia nu acceptă plăcuțele de înmatriculare din Kosovo. Dar pentru președintele sârb Vucic și pentru sârbii din Kosovo, mișcarea a fost o pregătire pentru „purificarea etnică”.
Introducerea noilor plăcuțe de înmatriculare a fost suspendată deocamdată, la fel ca și alegerile locale, ca urmare a presiunilor din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite. Occidentul a cerut, de asemenea, Serbiei să ajute la reducerea tensiunilor, dar acest lucru nu pare probabil în acest moment.
Ar putea Serbia să trimită trupe?
Deși este puțin probabil ca Serbia să le desfășoare efectiv, Vucic a pus de mai multe ori în ultimii ani trupele în „stare de alertă sporită”. La jumătatea lunii decembrie, guvernul de la Belgrad a cerut oficial KFOR să permită poliției și soldaților sârbi să fie staționați pe teritoriul kosovar.
Această solicitare este posibilă în temeiul Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în 1999 după o capitulare de facto a Serbiei. Aceasta permite trimiterea câtorva sute de ofițeri de aplicare a legii în Kosovo – dar numai dacă misiunea internațională de menținere a păcii KFOR este de acord.
Chiar și Vucic a recunoscut în mod deschis că propunerea sa va fi probabil respinsă. Criticii săi susțin că vrea să se distingă ca un campion al „tot ceea ce este sârb”. Observatorii spun că, chiar dacă ar lua în considerare în mod serios opțiunea militară, aceasta ar fi inutilă, deoarece ar duce la o confruntare directă cu unitățile internaționale de poliție și militare staționate în Kosovo.
Se întrevede o soluție la conflict?
Chiar și cu mai multă presiune din partea Occidentului, există puține speranțe pentru o rezolvare în curând. Pozițiile sunt ferm înrădăcinate de ambele părți: Belgradul nu va recunoaște „niciodată” independența Kosovo, despre care spune că încalcă dreptul internațional, în timp ce Pristina a declarat că discuțiile cu foștii „ocupanți sârbi” ar avea sens doar dacă ar duce la această recunoaștere.
Puțin sub 100 de țări, inclusiv 22 de state membre ale UE, recunosc Kosovo ca stat independent. Kosovo are nevoie de aprobarea sârbilor pentru a deveni membru al ONU – deoarece Rusia și China, ambele partenere ale Serbiei, au drept de veto în Consiliul de Securitate.
Franța și Germania au înaintat o propunere pentru a ajunge la un acord cu privire la statutul Kosovo, dar până acum detaliile au fost puține. Potrivit unor persoane din interior, propunerea se va baza pe Tratatul de bază din 1972 dintre Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană – Serbia nu va trebui să recunoască în mod explicit Kosovo, dar va trebui să accepte integritatea teritorială și suveranitatea acestuia și să nu blocheze în mod activ aderarea sa la toate organizațiile internaționale.
Cartea pe care o joacă Vestul pentru ambele părți ar fi perspectiva de a adera în cele din urmă la UE. Serbia a depus oficial cererea de aderare la acest bloc, dar negocierile au fost lente. Kosovo nu este încă un candidat, dar intenționează să depună cererea de aderare înainte de sfârșitul anului.
Care este impactul războiului din Ucraina?
Începând din februarie, a existat îngrijorarea că Rusia ar putea folosi legăturile sale strânse cu Serbia pentru a deschide un „al doilea front” în Balcani. Premierul kosovar Kurti a sugerat că Serbia, la fel ca Rusia, visează și ea să restabilească o „lume sârbă” în regiune. La rândul său, Vucic a declarat că premierul Kurti se comportă ca un „mic Zelenski”.
Spre supărarea UE, Serbia nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei. Potrivit sondajelor, peste 80% dintre sârbi resping impunerea acestora unui „stat frate”. Serbia nu este dependentă doar de gazul rusesc, ci și de sprijinul rusesc în problema Kosovo.
Cu toate acestea, o mare parte din economia sârbă este orientată spre Occident. Companiile germane din Serbia asigură aproximativ 75.000 de locuri de muncă. Politicienii occidentali, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz, par hotărâți să limiteze influența rusă în Balcani.
Kurti a declarat că un „acord de normalizare cuprinzător” între Serbia și Kosovo este așteptat în primăvară. Dar, așa cum stau lucrurile în acest moment, acest lucru sună prea optimist, încheie DW.