Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) trage un semnal de alarmă privind efectele negative ale întârzierii lansării programului RABLA 2025.
Potrivit reprezentanților industriei auto, discuțiile publice despre oprirea sau anularea acestui program sunt nu doar nefondate, ci și extrem de periculoase într-un moment în care piața auto se confruntă cu un declin accentuat.
ACAROM atrage atenția că piața de autoturisme noi dedicate persoanelor fizice s-a prăbușit cu 26% în primele cinci luni ale anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Principalul motiv identificat este întârzierea lansării programului RABLA, care până acum a jucat un rol crucial în menținerea vânzărilor de mașini noi, mai sigure și mai puțin poluante.
În paralel, importurile de mașini second hand, în mare parte nefiscalizate și cu o vechime medie de peste opt ani, au crescut considerabil. Astfel, România înmatriculează de trei ori mai multe mașini vechi decât noi, accelerând îmbătrânirea parcului auto național, care a ajuns la o vârstă medie de 15,4 ani.
Cel mai prost scenariu pentru programul Rabla
Programul RABLA a scos din circulație peste un milion de autoturisme vechi în ultimele două decenii. Mai mult decât un simplu ajutor pentru înnoirea mașinilor, programul generează un impact economic semnificativ: pentru fiecare leu investit de stat, se recuperează 1,5 lei doar din TVA, iar dacă adăugăm și alte taxe precum impozitul pe salarii, contribuțiile sociale și accizele, statul ajunge să câștige dublu.
ACAROM subliniază că, în ciuda opiniilor contrare exprimate recent în spațiul public, programul RABLA nu este o cheltuială, ci un instrument eficient de stimulare a economiei și de creștere a veniturilor la bugetul de stat.
De asemenea, RABLA contribuie direct la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la îmbunătățirea siguranței rutiere și la atingerea obiectivelor asumate de România în domeniul protecției mediului. Fondurile pentru ediția din 2025 provin din certificate verzi, fără a afecta bugetul de stat, ceea ce face cu atât mai nejustificată o eventuală suspendare sau întârziere.
ACAROM avertizează că această amânare, cea mai mare de până acum, ar putea avea consecințe severe: pierderi financiare la buget, costuri mai mari pentru clienți, blocaje în vânzări și afectarea gravă a industriei auto, un sector esențial pentru economia României. În plus, ar periclita șansele de redresare a vânzărilor de autovehicule noi și de reducere a poluării generate de mașinile vechi și ineficiente.
În încheiere, reprezentanții industriei auto reamintesc că programul RABLA a fost susținut de toate guvernele României din 2005 încoace și că predictibilitatea acestui sprijin este esențială pentru planificarea pe termen lung a producătorilor, dealerilor și investitorilor din domeniu. Lipsa de acțiune nu doar că încetinește tranziția României către un transport mai curat, dar riscă să blocheze complet o piață deja fragilizată.







