Ce spune FMI despre legea falimentului personal

FMI susţine eforturile autorităţilor de a promova o legislaţie în domeniu, dar suntem profund îngrijoraţi că adoptarea legii insolvenţei fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea asociaţiilor implicate, ar putea să nu îşi atingă obiectivele. Dacă nu este planificată cu atenţie, bine structurată şi bine implementată, o astfel de lege poate avea un impact negativ pe piaţa financiară’, se arată într-o scrisoare a FMI transmisă ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi preşedintelui Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă.

FMI sfătuieşte autorităţile să înceapă adoptarea legii insolvenţei numai după un studiu de impact şi după consultarea instituţiilor de profil,
scrie Agerpres.

‘Încurajăm autorităţile să se inspire din experienţa ţărilor, mai ales a ţărilor din zona UE. Dorim să ne exprimăm temerea cu privirea la iniţiativele legislative discutate de parlament care urmăresc conversia din moneda străină în lei a împrumuturilor folosind cursul istoric, iar acest lucru ar putea supune riscului stabilitatea financiară a sistemului’, se precizează în scrisoarea FMI.

În dezbaterile subcomisiei juridice pe tema legii insolvenţei persoanelor fizice deputatul PDL Dănuţ Culeţu a afirmat luni că Parlamentul ar trebui să se ‘aplece’ mult mai atent asupra unei astfel de legi.

‘Trebuie să fie implicaţi foarte mulţi profesionişti. Sunt multe presiuni în piaţă şi cred că varianta optimă ar fi să ne aplecăm mult mai atent’, a spus Culeţu.

Subcomisia juridică dezbate luni cu specialiştii în domeniu legea insolvenţei persoanelor fizice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed