Ce trebuie să facă ŞOFERII pentru a evita amenzile. Urmează o perioadă cu vreme SEVERĂ

0

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 23.00, se va înregistra vânt puternic şi ninsori viscolite pentru toate zonele montane.. Totodată, ANM a emis o avertizare Cod galben de vânt intens, disconfort termic, precipitaţii mixte în nord, nord-vest şi centru pentru acelaşi intervalul de timp. „Efectivele Ministerului Afacerilor Interne – pompieri, poliţie şi jandarmerie din zonele vizate de avertizări sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul comunităţilor. Conducerea MAI a solicitat în această dimineaţă (sâmbătă – n.red.) prefecţilor din judeţele vizate de atenţionările meteo de vreme severă să activeze comitetele pentru situaţii de urgenţă, asigurând permanenţa la comanda judeţului”, conform MAI, citat de Mediafax.

 

Ministerul Afacerilor Interne recomandă conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze asupra condiţiilor meteo şi rutiere din zona traseului pe care vor să-l parcurgă şi să respecte semnalizarea rutieră din zona respectivă sau a poliţiştilor prezenţi la faţa locului.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai noi informaţii despre alertele meteo, cele privind traficul rutier sau riscurile de inundaţii, MAI recomandă persoanelor să descarce aplicaţia DSU.

 

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne este activat Centrul Naţional de Conducere Integrată care monitorizează orice situaţie de urgenţă pentru ca intervenţiile din teren să se desfăşoare în condiţii optime.