Ceaiuri iradiate cu raze gamma se vand in Romania

Timp de șase ani, în perioada 2007-2012, pe piața autohtonă au au ajuns 38,5 tone de ceaiuri din plante medicinale importate pentru a fi vândute pe piața internă, tratate cu radiații gamma chiar în țara noastră.

 

Între anii 2000-2006, acestui tratament cu radiații gamma au fost supuse 3,5 tone de ceaiuri din plante medicinale de producție internă, destinate consumului românilor, precum și 300 kilograme de caviar pentru export.

 

Informațiile au fost furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica și Ingineria Nucleară „Horia Hulubei”, după ce un deputat a vrut să știe dacă Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară a pus în funcțiune instalația pentru tratare cu raze gamma a alimentelor, data la care a fost pusă în funcțiune și dacă s-au făcut astfel de tratamente asupra alimentelor comercializate în țara noastră.

 

Reprezentanții institutului afirmă că Instalația de Iradiere cu Scopuri Multiple (IRSAM) a fost pusă în funcțiune în anul 2000, cu sprijinul tehnic și financiar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

 

„IRASM este un iradiator cu surse de radiații gamma (Cobalt-60) care poate efectua iradieri tehnologice pentru o mare varietate de produse (multiscop), inclusiv pentru produse alimentare”, se arată în răspunsul trimis deputatului.

 

Potrivit Institutului „Horia Hulubei”, la acest iradiator se fac sterilizări cu radiații ionizante pentru produse medicale și dispozitive medicale de unică folosință și farmaceutice totalizând aproximativ 500 tone pe an.

 

„Din anul 2013 și până în prezent nu a fost primită nicio solicitare și nu au fost efectuate tratamente cu radiații ionizante petnru produse alimentare”, precizează Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica și Ingineria Nucleară „Horia Hulubei”.

 

Acesta a menționat că, în prezent, în România este permis tratamentul cu radiații ionizante numai pentru „plantele aromatice uscate, condimente și ingrediente vegetale”, iar iradiatorul este notificat în Uniunea Europeană pentru tratamentul produselor alimentare.

 

Efectele iradierii cu raze gamma

 

În străinătate, se mai practică iradierea ionizantă a mai multor alimente printre care fructele, legumele, carnea, condimentele, fructele de mare sau făina.

 

Specialiștii susțin că iradierea ionizantă cu raze gamma are efecte benefice precum prelungirea termenului de valabilitate a produsului, distrugerea sau inactivarea insectelor, a paraziţilor, a microorganismelor patogene, a ciupercilor şi a drojdiilor, dar şi inhibarea încolţirii sau a germinării tuberculilor şi a bulbilor.

 

Totuși, această modalitate de tratare a alimentelor trebuie ținută sub un control strict. Asta deoarece, deși studiile oficiale nu au indicat riscuri pentru sănătate, sunt ipoteze conform cărora alimentele irradiate cu cu raze gamma ar favoriza apariţia radicalilor liberi, care expun populația unor boli precum cancerul.

 

Pe de altă parte, anii trecuți au apărut informații conform cărora numeroase alimente aflate pe rafturile magazinelor din România sunt irradiate și nu sunt etichetate corespunzător, în ciuda faptului că producătorii care iradiază alimentele trebuie să notifice acest lucru pe etichete.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed