Cegedim: Piaţa farmaceutică a crescut cu doar 2,8% în primul trimestru, la 2,41 mld. lei

În euro, rata de creştere s-a redus şi mai mult, la 0,2%, de la 3,8% în ultimul trimestru din 2010 şi 22% în ianuarie-martie anul trecut, vânzările de medicamente ajungând la 570 milioane euro.

 

Totuşi, în volum şi în zile de tratament, se remarcă în ultimul trimestru o atenuare a scăderii, la 7,1% şi respectiv 7,9%.

 

„Piaţa are de suferit în continuare, ca urmare a măsurilor de scădere a susţinerii publice şi de prelungire a termenelor de plată, numai o parte din pacienţi putându-se menţine la nivelul anterior de tratament”, se arată în raport.

 

Potrivit Cegedim, creşterea în valoare a pieţei se datorează în special segmentului de medicamente pe bază de reţetă (Rx) din farmacii.

 

Astfel, în total, segmentul retail a generat în primul trimestru vânzări de 2,16 miliarde lei (512 milioane euro), în creştere cu 3,7% % în lei, respectiv cu 1% în euro, în timp ce încasările din medicamentele care au ajuns în spitale s-au ridicat la 245 milioane lei (58 milioane euro). Pe spitale, s-a înregistrat o scădere de 3,9% în lei şi de 6,4% în euro, faţă de primul trimestru din 2010.

 

Produsele eliberate pe bază de reţetă au totalizat vânzări de 1,8 miliarde lei (430,4 milioane euro), în urcare cu 4%, iar medicamentele fără prescripţie (OTC) 344,8 milioane lei (81,6 milioane euro), mai mari cu 2%.

 

În anul încheiat la 30 martie, vânzările de medicamente au atins 9,69 miliarde lei, în creştere cu 14,6% faţă de perioada aprilie 2009 – martie 2010. Pe segmente, ratele de creştere au fost de 18,3% pentru Rx în farmacii, 5,5% pentru OTC şi 2,5% pentru spitale.

 

Pe arii terapeutice, în ultimele 12 luni, s-a înregistrat o creştere peste medie a grupei antineoplazice şi imunomodulatoare (+23,4%) şi a medicamentelor pentru sistemul respirator (+23,7%), celelalte grupe având rate de creştere sub media pieţei. În termeni de volum, s-au înregistrat creşteri pe segmentele de medicamente pentru sistemul respirator (+3,8%), antineoplazice şi imunomodulatoare (+2,7%), precum şi cardiovasculare (+2,7%), celelate grupe având scăderi de volum.

 

Potrivit raportului Cegedim, grupul francez Sanofi-Aventis (inclusiv Zentiva) se menţine pe primul loc în topul companiilor farma de pe piaţa locală, cu vânzări de 207,3 milioane lei în primul trimestru şi 863,1 milioane de lei în ultimele 12 luni, având o cotă de piaţă de 8,9%.

 

Pe următoarea poziţie se plasează compania elveţiană Hoffmann la Roche (fără cooperarea cu Terapia), cu vânzări de 196,5 milioane lei în primele trei luni şi 861,9 milioane de lei în ultimele 12 luni, cu o cotă de 8,9%. Pe locul al treilea este grupul elveţian Novartis (inclusiv Sandoz), care a urcat o poziţie, şi a înregistrat vânzări de 169,4 milioane de lei în trimestrul întâi şi 669,3 milioane de lei la nivelul ultimelor 12 luni (cotă – 6,9%).

 

Pe poziţia a patra, în coborâre cu un loc, se regăseşte compania americană Pfizer (inclusiv Wyeth, dar fără cooperarea cu Actavis), cu încasări de 142,1 milioane lei în primul trimestru şi 611,2 milioane de lei în intervalul aprilie 2010-martie 2011 (cotă -6,3%). Aceasta este urmată de grupul britanic GlaxoSmithKline (inclusiv Europharm), cu 147,7 milioane de lei în primele trei luni ale anului şi 581,5 milioane de lei în ultimele 12 luni (cotă -6% ). Compania franceză Servier (inclusiv Egis) a obţinut în primele trei luni din acest an vânzări de 119,7 milioane de lei, clasându-se pe locul al şaselea (484 milioane de lei în ultimele 12 luni, cotă 5%).

 

Următoarele în top sunt compania americană Merck&Co (inclusiv Schering Plough), cu vânzări de 110,9 milioane lei (438,9 milioane de lei, cotă 4,5%) şi grupul britanic AstraZeneca, cu 97 milioane lei (394,1 milioane de lei, cotă 4,1%).

 

Grupul japonez Daiichi-Sankyo (inclusiv Terapia Ranbaxy), cu vânzări de 89,2 milioane lei, şi compania americană Abbott (inclusiv Solvay), cu 72,2 milioane lei, încheie topul primelor zece companii.

 

În eşalonul 11-20, se regăsesc, în ordine, Eli Lilly (fără cooperarea cu Actavis), Bayer (inclusiv Bayer Schering Pharma), Antibiotice, Johnson&Johnson, Menarini, Krka, Labormed (inclusiv Ozone), Bristol Myers Squibb, Gedeon Richter (inclusiv Gedeon Richter România) şi Reckitt Benckiser.

 

Cegedim România, filiala locală a grupului fracez Cegedim, a înregistrat anul trecut venituri de 5,7 milioane de euro. Compania are 70 de angajaţi.

 

Grupul Cegedim furnizează la nivel mondial date şi servicii de marketing şi vânzări pentru industria farmaceutică. Cegedim are peste 8.600 angajaţi în peste 80 de ţări şi a realizat în 2009 venituri de 874 milioane euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed