Cei doi români ucişi în atacul din Algeria au fost repatriaţi – Vezi video

Ana Draghici

După aterizarea aeronavei în jurul orei 7.00, în incinta bazei aeriene a avut loc şi un scurt ceremonial, incluzând şi o slujbă religioasă, la care au fost prezenţi oficiali ai MAE şi MApN, precum şi membri şi apropiaţi ai familiilor celor doi români.

 

De asemenea, în baza aeriană s-au aflat şi militari din Regimentul 30 de Gardă “Mihai Viteazul”, ceea ce indică faptul că a avut loc şi un ceremonial militar. Presa nu a avut acces, ceremonia având un caracter privat.

 

Aeronava de tip C-27 J Spartan aparţinând MApN a decolat, luni, către Alger, în vederea repatrierii celor doi cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în evenimentele din In Amenas.

 

“Ministrul Afacerilor Externe informează că au fost obţinute, prin intermediul misiunilor diplomatice, aprobările necesare pentru efectuarea zborului militar către Alger în vederea repatrierii celor doi cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în tragicele evenimente din In Amenas. Acţiunea de repatriere a fost planificată şi coordonată de Celula de criză de la nivelul MAE, cheltuielile aferente acesteia urmând a fi suportate de Ministerul Afacerilor Externe”, se arăta într-un comunicat al MAE.

 

La bordul aeronavei militare s-a aflat un reprezentant al Celulei de Criză, a menţionat sursa citată.

 

Cei doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole