Centrala telefonică în cloud, ”vocea” cu care companiile moderne ajung la clienți

În era industrială, necesitățile clienților și strategiile adversarilor erau mai simplu de măsurat și anticipat iar companiile se dezvoltau pe un teren mai sigur, având nevoie aproape doar de produse ce îndeplineau nevoile pieței și câteva eforturi de comunicare pentru a fi eficiente. 

O dată cu dezvoltarea Internetului la nivel global, o nouă etapă a început însă, iar volatilitatea și nepredictibilitatea pieței și-au făcut loc în competiția de business. Leaderii companiilor trebuie să ia în calcul acum riscuri mai mari, adversari din ce în ce mai mulți și mai puternici, greu de urmărit și analizat și consumatori care și-au schimbat aproape total comportamentul decizional. 

Strategiile de business câștigătoare de astăzi sunt cele care țin pasul cu lumea modernă, care înglobează tehnologia și care satisfac cererea clienților într-un mod de calitate, cât mai eficient și cât mai rapid. Este aproape un pariu contra timp, atât în ceea ce privește diversificarea ofertei puse la dispoziție cumpărătorilor, cât și dezvoltarea calității interacțiunii cu aceștia. 

De aceea managerii care doresc creștere pentru companiile lor trebuie să aibă un focus constant nu numai pe atragerea consumatorilor, ci și pe păstrarea și fidelizarea lor. Iar într-o eră în care comunicarea este la un click distanță, în care brandurile devin voci digitale și interacționează în mod constant cu potențialii consumatori, dezvoltarea unui sistem de management al clienților eficient poate fi diferența dintre a-i fideliza sau a-i pierde în favoarea concurenței.

Vremurile moderne cer așadar soluții noi, rapide și eficiente. Cel mai simplu mod prin care poți să răspunzi clienților, fie că au nevoie de asistență, fie că vor mai multe informații despre produs sau fie că au efectuat o comandă și au nevoie de ajutor, este să folosești un sistem de comunicare telefonică.

Nu degeaba vorbim însă de transformările pe care le-a adus era digitală, întrucât lucrurile s-au schimbat și aici. Centrala telefonică scumpă, care ocupa un perete din birou, multitudinea de telefoane de pe birouri, cablurile interminabile și mai ales tonul de ocupat sunt mult depășite. 

Cel mai nou concept folosit în materie de comunicații de business este centrala virtuală în cloud (sau sistemul PBX în cloud, așa cum mai este numită). 

PBX (private branch exchange) este o rețea telefonică pentru business care permite comunicarea atât în interiorul cât și în exteriorul companiei. PBX in cloud este o soluție care permite desfășurarea apelurilor telefonice exclusiv prin intermediul Internetului iar softul nu este găzduit pe un server de-al clientului, ci într-un cloud. 

DotroTelecom îți pune la dispoziție soluția SmartPBX, simplă de implementat, care funcționează perfect doar cu o conexiune la internet, o aplicație și un telefon, laptop sau tabletă. Pe lângă faptul că aceasta îți va aduce eficiență în comunicarea cu clienții, va mări productivitatea angajaților, poate fi personalizată în funcție de nevoiele tale de comunicare, beneficiază de suport tehnic și mentenanță, poți să o achiziționezi fără să ți se impună o perioadă minimă contractuală. Astfel, dacă vei considera că serviciul nu aduce plus valoare activității tale, nu ți se potrivește sau orice alte motive ar exista, poți renunța oricând fără să ai o limitare contractuală.

Odată implementată, Smart PBX de la DotroTelecom va aduce beneficii majore afacerii tale care va deveni un concurent redutabil:

  • – Un sistem de comunicare integrat și eficient.

Toate fluxurile de comunicare ale companiei tale vor fi integrate și le poți vedea pe o singură aplicație. Fie că este vorba de apeluri în interiorul companiei sau de apeluri cu exteriorul, primite sau date, totul va fi înregistrat pe o singură platformă și le vei putea monitoriza foarte ușor.

  • – Productivitate, mobilitate și flexibilitate pentru angajați.

Lucrul în sistem de home office sau de la distanța a crescut mai mult ca niciodată, mai ales în această perioadă în care ne confruntăm cu pandemia. Acest sistem permite angajaților să își folosească telefonul de serviciu și să rezolve probleme de oriunde s-ar afla. Orice nemulțumire din partea clienților sau orice asistență de vânzare, poate fi rezolvată de către angajați fără să mai fie nevoie ca aceștia să fie la birou.

  • – Eficiența costurilor

Costurile sunt mult reduse întrucât nu mai este necesar nici să achiziționezi echipamente și nici să le instalezi fizic. Aplicația poate fi instalată direct pe laptopul angajaților și folosită imediat.

  • – Scalabilitate instantă

Fie că afacerea ta a crescut, și-a mărit numărul de angajați sau dimpotrivă, ai desființat un departament, numărul de interioare de care ai nevoie poate fi instant mărit sau redus, simplu și rapid

  • – Siguranță mărită pentru datele tale

Întrucât sunt stocate în cloud, toate informațiile sunt sigure, orice s-ar întâmpla și pot fi accesate oricând.

  • – Interfață user-friendly

Interfața sistemului este user friendly, fiind ușor de înțeles și de folosit de către angajați

  • – Funcționalitățile sistemului pot fi personalizate în funcție de nevoile tale

Centrala telefonică în cloud are funcționalități ce pot fi ușor customizate pentru a se plia pe nevoile tale. 

  • – ai posibilitatea să îți alegi un număr favorit care să reprezinte cât mai bine businessul tău și să fie ușor de reținut 
  • – IVR – cu ajutorul unui singur număr de contact, clienții vor putea să interacționeze cu departamente diferite 
  • – ai statistici și rapoarte complete despre situația apelurilor primite/efectuate/pierdute și poți vedea în timp real numărul de apeluri în desfășurare și cum sunt tratate acestea de către angajați
  • – apelurile pot fi înregistrate și baza de date  poate să fie accesată oricând
  • – poți transfera apeluri de la un sediu la altul într-o secundă
  • – mesaj personalizat de întâmpinare pentru clienții tăi
  • – îți pune la dispoziții funcții avansate de call center: cozi de așteptare, ascultare apeluri, muzică în așteptare, transfer și redirecționare de apeluri, desfășurător de apeluri, voicemail, pop-up fișă client sau identificare automată apelant
  • – ai notificări prin e-mail cu toate apelurile pierdute pentru a putea reveni la clienți

 

Dacă alegi să intregrezi soluția de centrală telefonică în cloud, SmartPBX, oferită de DotroTelecom nu numai că te vei bucura de beneficii raționale ca reducerea costurilor, creșterea productivității angajaților și eficientizarea întregului proces de comunicații, ci vei avea și o calitate crescută în ceea ce privește managementul relațiilor cu clienții. Abonamentele special concepute pentru nevoile tale au costuri lunare fixe, beneficiezi de mentenanță și suport și nu ești obligat să închei un contract cu o perioadă minimă. Poți renunța oricând dacă vei considera că serviciile nu îți mai sunt de folos. 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed