Un diplomat britanic, emisar al Majestăţii Sale la Vatican, descria odată Cetatea Sfântă drept un palat somptuos care pluteşte undeva departe de restul lumii, informează RFI. Această imagine a revenit în actualitate săptămâna asta în contextul scandalului „Vatileaks” în care majordomul Papei Benedict al XVI-lea este acuzat de furnizarea unor documente secrete presei italiene la cererea unor înalţi prelaţi cu interese de discreditare a rivalilor de la Curtea Papală.
Printre chestiunile dezvăluite de documente se numără probleme cu impozitele bisericii, disensiuni de abordare a cazurilor de pedofilie şi negocierile dintre Benedict şi o grupare ultratradiţionalistă „Lefebvrists” – în prezent excomunicată, dar pe care Papa doreşte să o reprimească în rândul catolicilor. Mai revelatoare este însă imaginea intrigilor de la Vatican. Este un peisaj medieval de comploturi şi sfori trase de înalţii clerici care se bat în avantaje în spatele Părintelui lor. Birocraţia Vaticanului demonstrează negru pe alb că funcţionează după un model de eficienţă din urmă cu 600 de ani şi că are nevoie de o reformă urgentă.
Partea ironică a întregii poveşti este aceea că, atunci când a fost ales al 256-lea succesor al Sfântului Petre, Benedict promitea reforme şi transparenţă. Când colo, Vaticanul a fost înghiţit de şi mai multe intrigi şi de o secretomanie furibundă. Speranţele puse în cardinalul Ratzinger nu erau, de altfel, nemotivate. El servise drept mână dreaptă a lui Ioan Paul al II-lea timp de 25 de ani şi părea că va continua linia predecesorului său. Probabil însă că Benedict se referea la transparenţă în faţa lui Dumnezeu.
