Chişinău: Ghimpu acuză Moscova că l-ar împiedica să devină preşedinte al parlamentului

Liderul liberal a declarat luni (13 februarie 2012), într-o conferinţă de presă, că autorităţile ruse ar fi supărate pe el pentru decretul prezidenţial (Mihai Ghimpu a îndeplinit funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova în perioada septembrie 2009-decembrie 2010) prin care a condamnat anexarea Basarabiei la fosta Uniune Sovietică.

Mihai Ghimpu a mai lăsat să se înţeleagă că unii politicieni din Alianţa pentru Integrare Europeană ar servi intereselor Moscovei.

În această situaţie, Mihai Ghimpu a declarat că renunţă la funcţia de preşedinte al parlamentului, care i-ar reveni în conformitate cu acordul de constituire a Alianţei, dacă Marian Lupu, actualul şef al legislativului, va fi ales în funcţia de şef al statului.

Formaţiunea sa renunţă şi la dreptul de a propune candidatul la funcţia de preşedinte, pentru alegerile care ar urma să se desfăşoare în câteva săptămâni.

Cititi mai multe pe Financiarul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed