Cîmpeanu, despre acuzaţiile de plagiat: Foarte multă lume discută despre lucruri pe care nu le cunoaşte, se judecă şi se dau verdicte

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu ripostează în legătură cu acuzaţiile de plagiat care-l vizează, afirmând că  ”se judecă şi se dau verdicte pe Facebook”.  El se arată convins că a devenit ”o ţintă” şi că afirmaţiile la adresa sa reprezintă un atac la adresa Legilor educaţiei, aflate în proces de legiferare.

„Foarte multă lume discută despre lucruri pe care nu le cunoaşte, se judecă şi se dau verdicte pe internet, pe Facebook. În condiţiile în care există atât de multe consilii şi comisii de etică pe aproape toate palierele, dacă verdictele se dau pe Facebook de către necunoscători, eu nu pot să-i ajut decât explicându-le, încă o dată, ce înseamnă un îndrumător de lucrări practice”, a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri seară, la TVR Info, citat de news.ro.

Cîmpeanu a explicat că un îndrumător de lucrări practice cuprinde legi, ecuaţii, tabele, nomograme, diagrame de dimensionare, ”multe lucruri specifice” fără de care studenţii nu puteau desfăşura lucrări practice sau pentru întocmirea proiectelor de an.

„Era nevoie de un suport. Acest suport conţine toate aceste date care nu pot şi nu trebuie să fie schimbate. Îndrumătoarele de lucrări practice nu se publicau cu ISBN, ca atare nu erau luate în considerare în avansarea cadrelor didactice. Din păcate, o spun cu mare regret, foarte multe cadre didactice şi-au pierdut interesul pentru aceste îndrumătoare de lucrări practice şi pentru caiete de seminar. De ce? Pentru că nu se iau în calcul, nu îi ajută la promovare. Cei care pierd din tot acest lucru sunt studenţii. Iar atunci când lucrezi vreme de 15 ani cu un profesor mentor de un prestigiu şi o autoritate morală desăvârşită, care vreme de zeci de ani nu a fost pusă la îndoială de nimeni, înveţi de la acel profesor, iar într-un colectiv de lucru de cadre didactice la o anumit disciplină există o distribuţie a responsabilităţilor care sunt eşalonate şi care evoluează în timp. Interesul principal trebuie să fie acela al studenţilor. Deoarece ipocrizia este din ce în ce mai prezentă şi face ca studenţilor să li se acorde din ce în ce mai puţină atenţie în procesul de pregătire, se întâmplă astfel de lucruri despre care vorbesc mulţi dintre cei care habar nu au despre ce vorbesc”, a adăugat ministrul, citat de news.ro

Întrebat dacă profesorul Pleşa i-a cerut să nu îi pomenească numele în lucrarea care face obiectul acuzaţiilor de plagiat, Cîmpeanu a răspuns că profesorul a ieşit la pensie în anul 2000 şi ”a solicitat ca acele lucruri să fie păstrate pentru că erau rodul muncii de mulţi ani de zile şi erau cea mai eficientă cale de a sprijini studenţii”.

Ministrul Cîmpeanu a mai precizat că din moment ce nu are ISBN, lucrarea nu este supusă drepturilor de autor, iar în acest context nu se pune problema renunţării din partea autorului unei lucrări. El a făcut comparaţia între acea lucrare şi un manual de utilizare a unui espressor de cafea, pentru care nu există drepturi de autor privind instrucţiunile de folosire.

Întrebat dacă din punct de vedere moral consideră că a avut o scăpare atunci când nu a precizat şi numele fostului său mentor, ministrul a răspuns: ”Absolut deloc”.

Sorin Cîmpeanu a mai susţinut că în mod ”evident” este o ţintă.  El a afirmat că acuzaţiile de plagiat la adresa sa sunt ”cu siguranţă” un atac indirect la Legile educaţiei. Întrebat, în acest context, cum poate afecta dezvăluirea privind îndrumătorul de lucrări parcursul legislativ, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Asta am şi anunţat: oricât de mari ar fi aceste încercări, Legile educaţiei îşi vor urma parcursul lor firesc şi legal în interesul a milioane de copii, în interesul viitorului acestei naţiuni”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed