Cinci români au pus mâna pe Subway

Paralel cu negocierile pentru găsirea unor locaţii bune pentru deschiderera primelor unităţi Subway în România, americanii au găsit deja şi alţi parteneri români care vor deschide în franciză unul sau mai multe unităţi pe plan local.”Avem deja cinci parteneri de francizaţi pentru zona Bucureşti şi Ilfov”, a declarat pentru MONEY.ro, Rumen Radev, Development Agent în cadrul Subway.

 

Teoretic, acest lucru înseamnă că s-au pus bazele inaugurării a cel puţin cinci restaurante Subway în România, acestea urmând a fi deschise într-o perioadă relativ scurtă de timp. Oficialul Subway susţine însă că nu se grăbeşte şi că cel mai important pentru companie este găsirea locaţiilor potrivite.

 

„Acest lucru (găsirea unor noi parteneri n.red) nu înseamnă că francizaţii vor deschide imediat un restaurant. Înainte trebuie să finalizeze cu succes un program de training de două săptămâni, pe care noi îl organizăm în Milford, SUA. După terminarea acestui program, este necesar să găsească acele premise potrivite pentru deschiderea unei locaţii. Aceasta în condiţiile în care scopul nostru în acest moment este să nu ne grăbim, astfel încât să putem construi cu grijă bazele restaurantelor Subway în România şi să creăm oportunităţi de creştere pentru brandul Subway şi partenerii noştri”, a explicat Rumen Radev. Potrivit unor declaraţii mai vechi furnizate de companie MONEY.ro, Subway va deschide în acest an cel puţin trei unităţi pe plan local, urmând ca în primii patru ani de la intrarea pe piaţă să ajungă la 40 de unităţi.

 

În ceea ce priveşte strategia de preţuri pentru România a lanţului de restaurante, directorul de dezvoltare afirmă că vor ţine cont atât de condiţiile de piaţă cât şi de puterea de cumpărare a consumatorilor români. ”Dorim ca tot mai mulţi clienţi să aibă posibilitatea de a încerca sandwich-urile noastre.Pentru noi este extrem de important să oferim clienţilor produse de calitate tot timpul. Pentru a putea face acest lucru, lucrăm în mare parte cu furnizorii care oferă acele standarde de calitate cerute de Subway (Subway Gold standard suppliers). Este vorba de furnizpri internaţionali, cât şi de furnizori locali”, mai spune Radev.

 

Din 2010, grupul american Subway a devenit cel mai mare lanţ de restaurante tip fast-food din lume, compania detronând atunci Mc Donald’s din punct de vedere al numărului de unităţi. La data de 1 ianuarie 2011, Subway avea 33.479 de restaurante la nivel mondial şi vânzări de 15,2 miliarde de dolari.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole