Cine a câştigat şi cine a pierdut pe piaţa transporturilor în 2009

De la două miliarde de euro, cât au însemnat afacerile transportatorilor în anul 2008, analiştii au estimat pentru 2009 o piaţă de 1,8 miliarde de euro, cu o scădere medie de 20 de procente.

Low-costul a tras lozul câştigător

“Companiile aeriene pot fi privite ca un barometru care măsoară schimbările de climă care apar în economia unei ţări, schimbări survenite atât în mediul economic, cât şi în cel social. În contextul general, orice comentariu legat de buget, număr de angajaţi sau de creşterea sau scăderea salariilor ar fi prematur”, este de părere Alexandru Dobrescu, director general al Air France-KLM, operator aerian de linie.

Companiile de transport aerian sunt printre puţinii transportatori care au avut de câştigat anul acesta. Estimările analiştilor vorbesc despre creşteri ale afacerilor cu până la 30%, în medie. Fiecare companie şi-a asigurat însă o creştere mai mare sau mai mică, fie prin măsurile de reducere a costurilor aplicate, prin politicile de preţ, dar mai ales prin extinderea agresivă. Primii afectaţi de măsurile agresive ale low-costului nu au fost operatorii aerieni de linie, ci transportatorii rutieri de persoane. Pentru aceştia, 2009 a adus reduceri ale afacerilor cu cel puţin 30%. Scăderea dramatică a traficului rutier internaţional i-a determinat pe lideri să-şi reconsidere o parte din linii. Dragoş Anastasiu, acţionarul majoritar al Eurolines, al doilea jucător local în piaţa de transport internaţional de persoane, a încercat să reducă din costuri comasând curse şi renunţând la o parte din parcul de transport. Omul de afaceri Vasile Carabulea, acţionarul majoritar al Atlassib, liderul pieţei, a anunţat că încearcă să intre pe noi pieţe, din nordul Europei, pentru a supravieţui crizei.

2010, aşteptat cu pesimism

Pentru 2010, analiştii au previziuni la fel de pesimiste, în special pentru prima parte a anului. Ei spun că vor fi observate creşteri numai în cazul operatorilor aerieni low-cost, cu o medie de 15-20%, pentru că aceste companii vor promova în continuare tarife foarte scăzute. Oficialii Wizz Air spun că se aşteaptă ca 2010 să fie la fel de dificil, având în vedere efectele recesiunii economice, însă liniile aeriene puternice vor continua să se dezvolte. Anul acesta, companiile low-cost MyAir şi SkyEurope, prezente şi în România, au intrat în faliment din cauza problemelor financiare, pasagerii lor fiind preluaţi de primii jucători, Blue Air şi Wizz Air.

De cealaltă parte, companiile tradiţionale precum Air France-KLM, Tarom sau Lufthansa nu fac previziuni pentru 2010, însă, potrivit unor analişti din piaţă, transportul aerian de linie va înregistra scăderi de până la 10%. “E greu de anticipat ce o să fie în 2010. Probabil va fi o scădere de 15% a pieţei, după ce în 2009 scăderea a fost de 20%. Creşterea cursului valutar a afectat plăţile compensatorii. Dobânzile bancare au crescut”, a declarat Dan Petrescu, proprietarul Dacos. Oficialii CFR Călători spun că în 2010 tendinţa va fi în continuare de scădere a afacerilor. “Procentul va fi între 5 şi 10%. Însă este o scădere mai redusă decât în 2009, când au fost suspendate foarte multe trenuri”, au spus ei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed