Revenind la obiectul în sine al amnistiei fiscale, observăm că legiuitorul acordă această „generozitate“ a sa în următoarele situații:
– în cazul diferenţelor de obligaţii fiscale principale, precum şi al celor accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă;
– în cazul diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări;
– în cazul diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi al obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată, ci doar obligaţiile fiscale accesorii aferente diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată.
