Pentru ca numărul proiectelor finanţate din fonduri europene să continue să crească, băncile le recomandă firmelor să-şi verifice eligibilitatea pentru co-nfinaţare inainte de a depune dosarul. Ramona Ivan, director în BCR a declarat, în cadrul unei conferinţe de presa, că de cele mai multe ori cererile de creditare au fost respinse pentru că proiectele fuseseră întocmite înainte de criză şi nu erau actualizate.
Banca Comercială Română a acordat, în ultimii 10 ani, co-finantare în valoare de circa un miliard de euro pentru mai mult de 10.000 proiecte ale Intreprinderilor Mici şi Mijlocii. În prezent, doar 500 dintre ele sunt în stadiul de implementare.
Cu prilejul Saptamanii Europene a IMM-uriulor, organizată între 25 mai şi 1 iunie, BCR va premia cele mai bune proiecte finanţate din fonduri europene. Săptămâna europeană a IMM-urilor este o campanie pan-europeană care are loc în 37 de ţări, inclusiv România.






