Ciucu ”taie” parcările gratuite pentru 6.000 de ziariști. Reforma prin care vrea să schimbe sistemul de parcare din Capitală

Florian Gheorghe

Ciucu ”taie” parcările gratuite pentru 6.000 de ziariști

Un anunț făcut de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu stârnește dezbateri aprinse. Edilul a declarat că intenționează să elimine majoritatea gratuităților acordate în prezent pentru parcările administrate de Primăria Municipiului București. Printre categoriile vizate se află și aproximativ 6.000 de jurnaliști care beneficiază în prezent de astfel de facilități.

Ciucu ”taie” parcările gratuite pentru 6.000 de ziariști

Potrivit primarului PMB, sistemul actual a ajuns într-un punct în care numărul mașinilor cu drept de parcare gratuită depășește de două ori numărul locurilor existente, ceea ce face ca întregul mecanism să devină ineficient și dificil de administrat. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, unde edilul a explicat că actualul model de administrare nu mai este sustenabil. „Pentru bucureșteni ar putea fi chiar mai ieftin să nu mai avem nimic, să le lăsăm pe toate la liber și doar să marcăm locurile. În momentul în care ai gratuități de două ori mai multe decât locurile de parcare, întregul sistem nu mai are logică”, a spus primarul. Ciprian Ciucu a menționat direct situația jurnaliștilor, afirmând că aproximativ 6.000 de persoane din presă beneficiază în prezent de parcare gratuită.

„Mi-au spus colegii: nu te lua de ziariști, îți pui presa în cap. Dar și eu îmi plătesc parcarea ca primar. Poate găsim o formulă ca o redacție să aibă câteva locuri – cinci sau zece – dar 6.000 este mult”, zice noul edil al Bucureștiului. Problema, susține administrația locală, nu este legată doar de o categorie profesională, ci de întregul sistem de facilități acordate de-a lungul anilor. În prezent, mai multe tipuri de vehicule și profesii beneficiază de scutiri sau tarife speciale. În teorie, aceste măsuri au fost introduse pentru a facilita activitatea unor servicii sau instituții, însă în practică au dus la aglomerarea locurilor disponibile și la dificultăți în administrare. Autoritățile susțin că atunci când prea multe mașini au drept de parcare gratuită, apar trei efecte directe- locurile sunt ocupate constant, fără rotație, veniturile din parcări scad, poliția locală și personalul de control sunt blocați în gestionarea unui sistem greu de aplicat.

Ciucu taie parcările gratuite pentru 6.000 de ziariști din București, Reforma care ar putea schimba complet sistemul de parcare
Ciucu taie parcările gratuite pentru 6.000 de ziariști din București

Posibile reguli noi pentru parcările din Capitală

Dacă planul va fi implementat, politica de parcare a Primăria Municipiului București ar putea suferi modificări majore. Printre scenariile analizate se numără: limitarea drastică a gratuităților, inclusiv pentru presă, acordarea unui număr limitat de locuri pentru instituții sau redacții, nu pentru fiecare angajat și simplificarea sistemului de taxare și administrare a parcărilor.

Măsura de a oferi parcare gratuită jurnațiștilor în Capitală a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) la propunerea Gabrielei Firea în octombrie 2016 și a avut o argumentație motivată de necesitatea de a facilita accesul jurnaliștilor la evenimente și instituții pentru o mai bună informare a publicului.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole