Belarusul este stat independent din 1991, când s-a desprins din fosta URSS. Ţară de 207.595 km pătraţi şi 9,6 milioane de locuitori, Belarusul are un PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare de 13.909 dolari (România are 11.860), potrivit datelor FMI şi este cotat cu cel mai ridicat indice al dezvoltării umane dintre statele ex-sovietice.
Preşedintele dictator
Aleksandr Lukaşenko conduce Belarusul din 1994. A câştigat toate cele patru competiţii prezidenţiale la care a participat şi a organizat un referendum prin care a modificat constituţia, eliminând restricţia de maximum două mandate de preşedinte. În afară de alegerile din ’94, a fost acuzat de fiecare dată de organismele internaţionale de fraudă electorală şi grave încălcări ale drepturilor omului. Ultimul mandat l-a luat în 2010 cu aproape 80% din voturi şi apoi a arestat toţi liderii opoziţiei care îl acuzau de fraudă, dar şi pe o parte din cei care au protestat.
Drept urmare a abaterilor grave, Lukaşenko şi ai săi au interdicţie de a vizita ţările Uniunii Europene, fiind susţinut doar de Rusia şi de restul membrilor Comunităţii Statelor Independente. Fostul preşedinte american George W. Bush îl numea “ultimul dictator din Europa”.
Politicile economice dezastruoase
În 2010, înainte de alegerile din decembrie, Lukaşenko a mărit salariile bugetarilor cu 50%, în timp ce pensiile au crescut în termeni reali cu 24%, iar creditul a crescut cu 38%. Asta a destabilizat economia şi a determinat o creştere puternică a deficitului. Balanţa de cont curent a ţării a înregistrat un deficit de 8,5 miliarde euro sau 16% din PIB, în creştere cu 33% faţă de 2009, iar importurile au depăşit exporturile cu 7,42 miliarde dolari. De la începutul anului şi până în aprilie, balanţa comercială înregistra un dezechilibru de 3,75 miliarde dolari.
Asta vine peste politica socialistă a puterii de la Minsk, care exercită un control asupra preţurilor la alimente încă din primul mandat al lui Lukaşenko. S-a trecut apoi la o renaţionalizare a activelor ce au fost privatizate imediat după căderea comunismului, astfel că cea mai mare parte a întreprinderilor sunt în mâna statului. La sfârşitul anului 2010, datele oficiale arată că 44,4% din populaţia activă lucra la stat, în timp ce numărul de şomeri era unul tipic pentru un stat cvasi-comunist: 33 de mii sau 0,7% din populaţia activă.
Belarusul, ca multe dintre vecinele din Europa de Est, a luat un împrumut de la FMI în prima parte a crizei financiare, de 3,5 miliarde de dolari.
Căderea rublei…
Pe 24 mai, Banca Naţională a Belarusului a decis să deprecieze masiv rubla belarusă (BYR), astfel că dolarul american a devenit cu 56,3% mai puternic , euro cu 51% şi rubla rusească cu 54%.
Pe data de 23 mai, un dolar era cotat de Banca centrală la 3.155 BYR, un euro era 4.516 BYR şi o rublă rusească la 113,02 BYR. Cursul oficial pentru 24 mai a pus dolarul la 4.930 BYR, euro la 6.914 BYR, în timp ce rubla rusească a ajuns la 173,95 BYR.
De la începutul anului 2011 şi până acum, rubla belarusă a pierdut 81,6% din valoare raportat la euro, 65,5% la dolar şi 81,6% la rubla rusească.
Din decembrie 2010, Belarusul a pierdut aproape 50% din rezervele valutare, după ce speculaţiile că ţara urmează să rămână fără valută au determinat populaţia să schimbe rublele în monedă străină. Rezervele valutare erau de 2,8 miliarde dolari în decembrie pentru ca în mai să ajungă la 1,44 miliarde. Banca Centrală a anunţat că a întrerupt operaţiunile pe piaţa interbancară şi că a impus o deviaţie de maximum 2% faţă de cursul oficial pentru mediul privat, după ce apăruseră cursuri de schimb alternative.
Din acest motiv, Belarusul suferă de un deficit cronic de bunuri importate, după ce firmele nu au mai avut acces la valută pentru a reface stocurile de produse de import.
“Rubla este în continuare prea puternică, dar devalorizarea loveşte în consumatorul mediu prin inflaţia importată şi deteriorează puterea de cumpărare. Nu există nicio ieşire uşoară din această situaţie economică şi singura cale este aceea a reformelor majore”, spune pentru Bloomberg Sanna Kurronen, economist la Danske Bank A/S.
Alexei Moiseev, economistul şef al VTB Capital, ramura de investiţii a celei de-a doua celei mai mari bănci ruseşti, anunţă că Belarusul este în faţa unei catastrofe iminente.
“O implozie economică de genul celei din ’91 este aproape inevitabilă”, spune acesta, citat de Bloomberg, adăugând că “privatizarea rapidă este unicul mod prin care poate fi evitat dezastrul complet”, după modelul sfaturilor date de FMI, Banca Mondială şi Rusia.
…şi hiperinflaţia stă la coadă
Moiseev estimează că fără măsuri de genul celei indicate mai sus, dolarul ar urma să ajungă 10.000 de ruble. Asta înseamnă “hiperinflaţie, şomaj masiv şi sistarea producţiei”.
Acesta mai spune că deprecierea monedei nu ajută cu nimic Belarusul, din moment ce mare parte din economie constă în combinarea unor bunuri importate.
Inflaţia anuală era de 18% în aprilie, alimentele fiind mai scumpe cu 24% faţă de aprilie 2010, conform datelor oficiale.
Însă datele nu cuprind deprecierea masivă din mai.
Bloomberg scrie că oamenii au început să formeze cozi pentru a-şi cumpăra bunuri de folosinţă îndelungată. Aproximativ 20 de oameni aşteptau în ploaie în faţa unui magazin din Minsk să îşi cumpere frigidere pe 24 mai, de teama devalorizării. Magazinul nu a fost deschis, iar majoritatea bunurilor erau deja vândute. Unul dintre oameni declara că economiile sale, ce totalizau 6 milioane de ruble, cumpărau înainte de devalorizare trei frigidere. Acum nu mai cumpără decât unul.
“Preţul scutecelor pentru copii a luat-o razna”, spune o tânără de 24 de ani. Un pachet costa înainte de devalorizare 69.000 de ruble, iar acum a ajuns să coste 140.000, aproape jumătate din alocaţia de 343.000 de ruble acordată copiilor.
Până acum Banca Centrală a încercat să limiteze proporțiile inflației prin mărirea dobânzii de politică monetară de la 12% în martie 2011, la 16%, în trei trepte.
Rusia întinde o mână de ajutor
Dacă înainte de alegerile din decembrie 2010 Uniunea Europeană promisese Belarusului ajutor financiar de 4,2 miliarde dolari, evenimentele ulterioare i-au lăsat pe oficialii belaruşi doar cu alternativa rusească. De altfel, Lukașenko a fost todeauna mai aproapiat de r
uși decât de Europa Occidentală.
Vladmir Putin a declarat că EurAsEc (Comunitatea Economică Euro-asiatică) va acorda un împrumut de 3 miliarde dolari – 1 miliard din partea Rusiei -, din care 800 milioane vor fi eliberate imediat ce vor fi semnate hârtiile.
Belarusul jură să reducă cu jumătate deficitul. Însă asta nu este suficient. Kremlinul a impus drept condiţie pentru ajutorul financiar vânzarea unor active belaruse de 7,5 miliarde dolari în următorii trei ani care să umple conturile statului. La programul de privatizări ruşii ar fi primii abonaţi, ca urmare a legăturilor economice şi politice puternice dintre cele două ţări.
“Ne-am înţeles ca sumele din privatizări să nu fie mai mici de 2,5 miliarde dolari pe an, sau trebuie prezentat un total de 7,5 miliarde dolari de active privatizate”, a declarat Alexei Kudrin, ministrul de finanţe al Rusiei, citat de RIA Novosti.
În condiţiile în care vorbim de o ţară în pragul dezastrului, am putea vedea nişte preţuri foarte atractive la întreprinderile belaruse.
Lukaşenko spune însă că nu va vinde nimic dacă preţul nu este bun. Premierul Mihail Miasnikovich declara că încearcă să obţină încă un împrumut de 8 miliarde de dolari de la FMI, asta în condiţiile în care Fondul a avertizat fosta republică sovietică că excesele bugetare vor aduce ţara într-o situaţie economică dezastruoasă.
Gazele ruseşti tranzitează teritoriul Belarusului spre Vest prin intermediul conductelor Beltransgaz, companie împărţită pe jumătate de stat şi Gazprom.
De asemenea, de interes pentru investitorii străini ar putea fi pădurile belaruse, care acoperă 40% din teritoriul țării.
Un avertisment
Ceea ce se întâmplă acum în Belarus poate servi drept exemplu. Arată ce se întâmplă cu o țară care încearcă să trăiască peste posibilitățile sale, ce se întâmplă când adaugi peste asta un sistem socialist și încerci apoi să rezolvi lucrurile prin devalorizarea monedei. Grecia s-ar putea confrunta cu o situație similară dacă hotărăște să restructureze datoria publică, să iasă din Zona euro și să se întoarcă la drahmă, pentru că pentru problemele grele nu există rezolvare ușoară.
Și în România am avut creșteri accelerate ale salariilor din sistemul public, ba chiar o încercare de creștere a salariilor unei categorii de bugetari cu 50%. Și în România au fost crescute pensiile și alte cheltuieli publice într-o perioadă de ascensiune economică, lucru ce ne-a adus, în cele din urmă, în situația de a cere ajutorul FMI.
În 2010, când Lukaşenko a crescut salariile cu 50%, economia creștea cu 7,6%, iar pentru 2011 era văzută o creștere de 6,8%.
