Coman, ING Asigurări de Viaţă: Mai urmează încă un an greu

“Credem că ne mai aşteaptă, de azi înainte, încă un an greu. Chiar dacă economia României îşi va reveni, pentru piaţa noastră va mai dura până ce oamenii îşi vor relua comportamentul de dinainte de criză, atât la nivelul consumului, cât şi la cel al economisirii”, a arătat Cornelia Coman. Potrivit acesteia, decalajul dintre revenirea economiei şi cea a industriei de asigurări de viață va fi de cinci-şase luni.“Recâştigarea încrederii consumatorilor că viitorul lor este mai sigur este factorul care va determina relansarea asigurărilor de viaţă”, spune şeful ING Asigurări de Viaţă.

În ceea ce priveşte evoluţia segmentului de asigurări de viaţă în cel de-al treilea trimestru din acest, Coman a arătat că, în mod tradiţional, acesta reprezintă o perioadă mai slabă din punctul de vedere al vânzărilor, la fel ca şi primele trei luni din an.

“În asigurări există o sezonalitate, care depinde şi de schema de remunerare a fiecărei companii. Noi avem bonusuri trimestriale şi, de aceea, nu aş putea spune în luna august cum vom încheia intervalul iulie-septembrie. Mă aştept, datorită acestor bonusuri, ca luna viitoare să fie mai spectaculoasă din punctul de vedere al vânzărilor”, a explicat şeful companiei. Coman consideră că primele efecte pozitive la nivelul industriei s-au făcut deja simţite. “Se înregistrează un trend descrescător la nivelul ratei de reziliere şi de răscumpărare. În plus, în cel de-al doilea trimestru am avut chiar un volum bun de vânzări, poate cel mai bun din 2009. De aceea, mă aştept, la nivelul întregii pieţe, ca volumul de new business să compenseze scăderea din prima parte a anului, astfel ca, în decembrie, să înregistrăm o stagnare a volumului de prime brute subscrise comparativ cu 2008”, a arătat Cornelia Coman.

>Tarif de viaţă
Şeful ING Asigurări de Viaţă spune că la nivelul preţului produselor se observă o tendinţă de reducere a acestuia. Presiunea pe o astfel de direcţie vine din partea consumatorilor, în primul rând, şi a competiţiei. “Există elemente în favoarea creşterilor de preţ. Tind să cred însă că ne îndreptăm, mai degrabă, spre o reducere a tarifelor decât spre o creștere. În mod normal, rata de reziliere înregistrată în prima parte a anului ar trebui să îndrepte spre o creştere de preţ. Cu toate acestea, presiunea consumatorilor va conta mult mai mult şi va avea un impact mult mai mare, astfel încât tendinţa va fi una de reducere a preţurilor”, a arătat Cornelia Coman.

Companiile din piaţa de asigurări de viaţă din România duc o activitate intensă de lobby pentru introducerea unor facilităţi fiscale, care ar putea imprima un ritm alert de creştere a acestui segment.

“Am realizat an de an analize de impact nu doar asupra pieţei de asigurări, ci şi asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Anul acesta sperăm ca în septembrie să putem pune pe masa Ministerului de Finanţe analiza noastră, înainte de modificarea Codului Fiscal. Pentru că, fără facilităţi fiscale, piaţa nu se va putea schimba radical, iar asigurările de grup nu vor putea lua avânt”, a arătat Coman.

> Pensia privată facultativă
Piaţa pensiilor private facultative, care la finele lunii iulie avea 173.392 de participanţi, este prea mică pentru potenţialul pe care îl deţine, spune Cornelia Coman.

“Din punctul meu de vedere, Pilonul III este cel mai bun produs pentru pensie. Are dezavantajul că participantul nu se poate atinge de bani, dar la nivelul taxelor este cel mai bun pentru client. Cred că această piaţă va ajunge la 400.000 de clienţi după trei ani, după ce economia îşi va reveni. În opinia mea, orice român cu vârsta de până în 50 de ani ar trebui să cumpere o pensie facultativă, pentru care să plătească o contribuţie cel puţin egală cu nivelul de deductibilitate fiscală, de 400 de euro pe an”, a arătat şeful ING Asigurări de Viaţă.


Estimare
> Factori de influenţă pentru recuperarea scăderii din primul semestru:

  • Creşterea vânzărilor
  • Reducerea ratei de rezilieri
  • Volumul de afaceri al companiilor care au intrat pe piaţă în 2009
  • Programul “Prima Casă”, întrucât creditele vor avea ataşate şi asigurări de viaţă

Măsuri anticriză
> Toate companiile şi-au ajustat produsele, în sensul flexibilizării acestora. La ING Asigurări de Viaţă s-au operat atât ajustări la nivelul produselor, cât şi modificări de tarife.

Astfel, la produsele de tip unit-linked, poliţe care au ataşate programe de investiţii, taxa de administrare a fondului a scăzut cu un euro pe lună pentru toate contractele în vigoare. Totodată, produsele tradiţionale au fost retarifate, în sensul creşterii sumei asigurate garantate pentru acelaşi nivel de primă.

“Am crescut, practic, nivelul beneficiului. Criza a avut şi un efect pozitiv, pentru că ne-a forţat pe toţi să lucrăm un pic mai eficient. Cu alte cuvinte, am tăiat din cheltuielile operaţionale, astfel încât să putem opera aceste reduceri la nivelul tarifelor”, a explicat Cornelia Coman.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole