Comisia Europeană decide soarta micilor în septembrie

„Subiectul a fost într-adevăr discutat la reuniunea grupului de lucru de vineri şi experţii statelor membre ar putea accepta folosirea acestui aditiv, inclusiv în produsul în cauză”, a precizat Frederic Vincent, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor Tonio Borg, la solicitarea Agerpres. 

„Vom începe lucrul la o propunere care ar putea fi supusă la vot în septembrie 2013, în aşa fel încât până la sfârşitul anului folosirea acestei substanţe să poată fi conformă cu legislaţia UE”, a adăugat el. 

Propunerea întocmită de serviciile CE ar urma să fie supusă la vot în cadrul SCofCAH (Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală).

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat săptămâna trecută că „mititeii” româneşti pot fi produşi în continuare până la atestarea lor ca produs tradiţional românesc în baza unui acord intern semnat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, adus şi la cunoştinţa CE. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed