Ucraina cere ca Rusia să fie recunoscută drept un stat care sponsorizează terorismul, după ce ieri o rachetă a lovit un mall unde se aflau peste 1.000 de oameni. Cel puţin 18 oameni au murit şi 58 au fost răniţi, iar 21 sunt în continuare daţi dispăruţi după atac. Obuzele ruseşti au lovit şi zone rezidenţiale din alte oraşe mari. Liderii G7 condamnă crimele de război şi cer ca Putin şi cei responsabili de atac să fie pedepsiţi. Kremlinul spune că războiul s-ar opri chiar astăzi, dacă Kievul ar ordona retragerea trupelor.






