Confuzie totală, cum i-a „scutit” Executivul pe constructori de pensiile private

În forma publicată în ediția online a Monitorului Oficial nr 1.116, executivul NU PRECIZEAZĂ ce se întâmpla cu 3,75 puncte procentuale din contribuția de 25% la fondurile de pensii, cât este pentru restul salariaților.

 

Art. 1381 – Prevederi speciale pentru domeniul construcțiilor

 

(1) În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) (?! – N.R)) cu 3,75 puncte procentuale.

 

Potrivit publicației Arena Construcțiilor, sensul frazei este că SE REDUCE contribuția, idee dedusă logic și din al doilea alineat al articolului.

 

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) care datorează contribuția la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 (…) sunt scutite de la plata acestei contribuții în limita cotei prevăzute la alin. (1).

 

Practic, „facilitatea” fiscală oferită de Executiv este aceea de a le oferi constructorilor drept majorare salarială, pe o perioadă de zece ani, banii pe care nu mai sunt obligați, prin lege (adică 3,75% din CAS), să-i vireze la propriile pensii private.

 

Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de către reprezentanții fondurilor de pensii. ”Scutirea” de contribuție pentru Pilonul II intră în vigoare în ianuarie.

 

Detalii pe Realitatea Financiară.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed