Datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică arată că sectorul construcţiilor a crescut cu 5,2% iar industria cu 0,5%, în trimestrul II din 2012 faţă de acelaşi trimestru din 2011. În acelaşi timp, agricultura a înregistrat un recul de 1,6% iar comerţul cu amănuntul, de 0,2%.
O creştere remarcabilă au avut-o impozitele pe produs colectate la bugetul de stat care au avansat cu 3,8%. Şi cererea internă s-a majorat cu 0,9 procente, mai ales datorită avansului semnificativ, de 15%, a formării brute de capital fix. Consumul final a avansat de asemenea cu 1,1%. Cheltuielile gospodăriilor au crescut cu 1,6%, iar cele ale administraţiilor publice s-au redus cu 1%.
Pentru semestrul I al anului, Produsul Intern Brut estimat a fost de 248,59 miliarde de lei, în creştere cu 0,8% faţă de semestrul I din anul trecut. Creşterea a fost susţinută de construcţii care au avansat cu 3,1%. Industria şi agricultura au avut un avans de doar 0,2%, iar comerţul a scăzut uşor, cu 0,3%.








