“Noi îi aşteptăm până pe 15 octombrie, iar dacă nu vin să semneze, vom anula licitaţia şi toată procedura se va relua”, a declarat ieri pentru Business Standard Pompiliu Budulan, directorul general al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica, unul dintre cei şase acţionari ai EnergoNuclear.
Lămuriri suplimentare
Contractul de consultanţă pe partea tehnică are o valoare de opt milioane de euro şi a fost atribuit consorţiului format din Tractabel – Amec – Iberdrola, prin licitaţie electronică, acesta fiind singurul participant, de altfel. Potrivit directorului general al Nuclearelectrica, cei trei erau aşteptaţi ieri să semneze contractul de consultanţă, valabil pe o perioadă de 18 luni, cât durează faza de preproiect, dar au amânat din cauza unor neînţelegeri. “Se pare că nu au primit aprobarea şefilor din companiile-mamă”, a explicat Budulan. Surse din interiorul EnergoNuclear susţin însă că membrii consorţiului au cerut lămuriri suplimentare pe contractul pe care trebuiau să-l semneze, urmând să decidă în funcţie de răspunsul Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice. “Boardul EnergoNuclear, compania care gestionează investiţia în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, se va întâlni marţi sau miercuri (azi sau mâine – n.red.) pentru a discuta pe marginea contractului de consultanţă”, a explicat pentru Business Standard unul dintre acţionari.
Un proiect de 4 mld. euro
Anularea şi reluarea licitaţiei nu va avea urmări asupra investiţiei de la Cernavodă, potrivit directorului general al Nuclearelectrica, fiind vorba despre o întârziere de câteva zile. Niciunul dintre cei trei membri ai consorţiului nu a dorit să comenteze, până la închiderea ediţiei, somaţia directorului de la Nuclearelectrica. Proiectul reactoarelor 3 şi 4, investiţie estimată acum la peste patru miliarde de euro, are o problemă şi în ceea ce priveşte serviciile de asistenţă juridică, după ce firma de avocatură White&Case, desemnată câştigătoare a licitaţiei, a fost contestată.
Astfel, se aşteaptă soluţionarea celor patru contestaţii primite, pentru a putea merge mai departe. Budulan a mai declarat că abia în octombrie 2010 se va cunoaşte costul real al finalizării reactoarelor 3 şi 4.
“Acum se estimează 4 mld. euro, dar ar putea fi şi 3,5 mld. euro, nu putem şti exact decât în octombrie 2010”, a explicat Budulan. Potrivit acestuia, Unităţile 3 şi 4 vor utiliza tehnologie CANDU 6.
Borbala Vajda, preşedintele CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), a declarat că au fost deja trimise Comisiei Europene reglementările privind reactoarelor 3 şi 4 şi urmează să fie stabilită amplasarea celei de-a doua centrale. “Prioritatea noastră acum este stabilirea amplasării, fază care sperăm s-o încheiem în următoarele trei-patru luni”, a afirmat Vajda. Potrivit lui Budulan, cea de-a doua centrală va utiliza numai tehnologie CANDU generaţia a treia, iar puterea ei va fi de minimum 1.600 MW.
Ţintă, în primii 25 din lume
Nuclearelectrica are ca target clasarea celor două reactoare funcţionale ale sale printre primele 25 de reactoare nucleare din lume din punctul de vedere al securităţii nucleare, eficienţei economice şi al impactului asupra mediului, până în anul 2013, a declarat directorul Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă, Ionel Bucur. “În prezent, România se află între primele 100 de locuri, din cele peste 400 de reactoare funcţionale câte există în prezent în 30 de ţări din întreaga lume. Vrem ca până în 2013 să ajungem între primele 25. În topul reactoarelor de tip CANDU, reactorul 2 este pe primul loc, iar reactorul 1 este pe locul al şaselea”, a precizat Ionel Bucur.
Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare producător de energie electrică din ţară, acoperind circa 18% din necesarul de energie electrică, după Hidroelectrica şi înaintea celor trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova).
Compania a avut în 2008 un profit net de 103 milioane de lei, în creştere cu 16% faţă de profitul net realizat în anul anterior, urmare a intrării în exploatare a celui de-al doilea reactor.







