Costurile ascunse ale programului „Prima Casă” (video)

Un astfel de cost îl reprezintă şi asigurarea obligatorie … 0,2 puncte procentuale din costul total al creditului.

Unele bănci au pus la punct oferte speciale care reduc costul cu asigurările şi permit clientului încasarea şi plata poliţei direct la sediile băncii. La fel ca în cazul oricărui credit ce implică o garanţie imobiliară, creditele Prima Casa obligă titularii să suporte şi costul asigurării locuinţelor achiziţionate. În normele de aplicare ale programului se specifică faptul că beneficiarul „se obligă să asigure locuinţa achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor şi desemnează statul român, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, ca beneficiar al poliţei de asigurare a locuintei, pe toata durata finantarii”.

 ”Costul unei prime anuale de asigurare a imobilului este de aproximativ 0,2% din valoarea imobilului” conform calculelor Credit Zone. Există însă câteva bănci care au oferte speciale de asigurare de grup cu costuri uşor mai scăzute.

De exemplu, Banca Transilvania a reuşit să negocieze cu Groupama o mica reducere pentru beneficiarii Prima Casa. Acestia îşi pot asigura locuintele achizitionate platind o prima de 0,14% pe an, faţă de prima de 0,16% stabilita pentru creditele ipotecare standard. Tot cu Groupama are si BRD incheiata o conventie de asigurare a imobilelor achizitionate prin credit ipotecar.

Prima este de 0,13% pe an dar se aplica tuturor clientilor, indiferent daca obtin un credit Prima Casa sau un credit ipotecar standard. Millennium Bank are un astfel de parteneriat cu Generali, in baza caruia se pot emite direct la sediul bancii politele de asigurare de locuinta, cota fiind de 0.10% pe an pentru apartamente şi 0.12% pentru case.

Si Alpha Bank are o oferta speciala pentru beneficiarii de credite ipotecare, atat Prima Casa cat si standard. Prima de asigurare este de 0,10% pe an, aplicata la valoarea soldului. In situatia in care clientii nu doresc sa beneficieze de ofertele speciale, pot incheia asigurarea la orice alta societate, atata vreme cat aceasta acopera riscurile conform cerintelor bancii si este cesionata corespunzator in favoarea statului.

La costul total al unui credit prin Prima Casă se mai adaugă şi costul asigurării de viaţă. Dintre bancile care participa la programu doar doua Piraeus Bank si GarantiBank – impun incheierea unei asigurari de viata. Conform Credit Zone, la GarantiBank, polita este oferita gratuit, in timp ce la Piraeus Bank, costul este de 125 euro pe an.

Citeste mai mult despre programul Prima Casa aici

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed