Este una dintre numeroasele familii de imigranţi ecuadorieni care au venit să-şi încerce norocul într-o ţară ce semăna atunci cu un Eldorado, dar acum se văd nevoiţi să o părăsească din cauza crizei, plângându-se că aici ‘viaţa a devenit imposibilă’, relatează vineri AFP într-o corespondenţă din Madrid.
‘Am rămas fără serviciu, soţul meu este în şomaj de doi ani. Avem doi copii şi este foarte greu, aşa că am decis să plecăm’, mărturiseşte Patricia Herrera, în vârstă de 30 de ani. Alexis, fiul său cel mare în vârstă de 15 ani abia dacă-şi cunoaşte ţara natală şi nu îşi poate ascunde dezamăgirea: ‘Înţeleg, dar nu vreau să plec. Casa mea este în Spania. Mi-am petrecut toată viaţa aici’, spune el. Tatăl său, Fabian Cordoba, sosit aici în urmă cu 13 ani şi-a găsit foarte repede la vremea aceea un post de zugrav într-o ţară în plin boom imobiliar. ‘Era foarte mult de lucru. În locul celor 8 ore legale de muncă munceam 14, chiar şi mai mult dacă vroiam. Câştigam mulţi bani. Era minunat’, îşi aminteşte el.
Dar în anul 2008, economia Spaniei a intrat în criză odată cu prăbuşirea sectorului imobiliar, ceea ce a afectat construcţiile, domeniu în care lucrează un procent semnificativ din populaţia de imigranţi. Patru ani mai târziu cifrele sunt dezastruoase, rata şomajului fiind de 24,44%, urcând pînă la 35% în cazul imigranţilor.
În timp ce în intervalul 1996-2006 numărul străinilor din Spania a crescut de la 500.000 la 5.000.000, în prezent tendinţa s-a inversat. În anul 2011, numărul oficial al străinilor a scăzut pentru prima dată, înregistrând un minus de 40.447 de persoane.
‘Dacă pentru spanioli e rău, pentru noi e şi mai rău’, suspină Patricia. Ea îşi aminteşte de prosperitatea primilor ani şi de problemele care au început atunci când au cumpărat un apartament. Cu salariul de îngrijitoare şi cu cel al soţului său au obţinut un credit pentru achiziţia unui apartament în valoare de 224.000 de euro la Torrejon de Ardoz, o suburbie a Madridului. Dar din cauza ratei variabile a dobânzii pentru împrumutul contractat şi a avalanşei de cheltuieli neprevăzute, necazurile s-au acumulat rapid. ‘La început plăteam 800 de euro pe lună, iar în ultimul timp 1.500, ceea ce depăşeşte salariile noastre’, se plânge ea. După ce soţul său şi-a pierdut locul de muncă nu au mai plătit ratele şi banca a pus sechestru pe apartament.
Acum ei se pregătesc să reia totul de la zero la Alamor, un mic oraş din sudul Ecuadorului. ‘Având în vedere situaţia din Spania, a devenit imposibil de trăit aici. Am mulţi prieteni care au plecat şi le este mult mai bine acolo’, afirmă Fabian.
Vladimir Paspuel, preşedintele unui ONG care sprijină imigranţii, spune că are ‘o listă lungă cu oameni disperaţi, care vor să se întoarcă în ţările lor pentru că au pierdut totul’ în Spania. Această asociaţie i-a ajutat pe Fabian şi Patricia să obţină un ajutor de la guvernul spaniol, care le-a plătit biletele de avion şi le-a oferit un cec de 1.800 de euro. De la începutul anului au mai fost ajutate în acest mod 36 de familii de imigranţi, dar programul guvernamental care oferă străinilor ajutoare financiare pentru a se întoarce în ţările lor nu mai dispune de fonduri şi nimeni nu ştie când va fi reluat în această ţară constrânsă la măsuri de austeritate.
