Criza scade afacerile grupului Genesys cu 20% în 2009

Afacerile Genesys Distribuţie se vor ridica la circa 15-16 milioane de euro, faţă de 19 milioane de euro înregistrate anul trecut, iar vânzările companiei din Bulgaria vor atinge valoarea de 1,5 milioane de euro, potrivit estimărilor lui Baltag.

Genesys Systems, firmă specializată pe soluţii şi servicii software a grupului IT Genesys, va genera anul acesta peste 45% din cifra totală de afaceri a grupului, rămânând însă, ca vânzări, la valoarea de anul trecut, de 12,7 milioane de euro.

“Ne doream să depăşim în 2009 valoarea de 30 milioane de euro, însă este puţin probabil să realizăm acest lucru în condiţiile actuale”, a mai spus Baltag, menţionând că în prima jumătate a anului afacerile grupului echivalează cu aproximativ 40% din volumul anual de vânzări.
Referitor la Genesys Systems, vânzările din prima jumătate a anului s-au diminuat cu 10%, la aproximativ cinci milioane de euro, menţionează reprezentanţii companiei, apreciind că ultimele două trimestre din acest an vor aduce o dinamică mai crescută în ceea ce priveşte proiectele demarate.

“Vom pune accent mai mare pe partea de software. Ne interesează cu precădere ce valoare adăugată putem oferi ca servicii şi aplicaţii software”, precizează Baltag.

Acesta este şi unul dintre motivele care au dus la încheierea unui parteneriat între Genesys Systems şi RnD Software, companie românească specializată în producţia de software care dezvoltă soluţia de filtrare de conţinut web Livigent. Parteneriatul are ca obiect introducerea soluţiei de securitate în portofoliul de produse Genesys Systems.

Software de monitorizare, piaţă de 5 milioane de euro

Potrivit lui Ovidiu Constantin, directorul general al RnD Software, piaţa de filtrare de conţinut web are un potenţial de aproximativ cinci milioane de euro, la care se va ajunge însă în următorii trei-patru ani, pe măsură ce companiile vor conştientiza că monitorizarea timpului angajaţilor petrecut pe internet şi limitarea accesului acestora în spaţiul internet va însemna o reducere a costurilor şi, eventual, o creştere în productivitatea angajaţilor.

Conform oficialilor RnD Software, instalarea unei asemenea soluţii poate elimina şi problemele de natură legală atunci când se accesează documente protejate prin drepturi de autor. Iniţial, parteneriatul vizează segmentul de piaţă enterprise, urmând ca, în viitor, vânzările să se îndrepte şi către sectorul public şi cel al educaţiei. “Vom adresa acest produs la 300-400 de clienţi şi sperăm ca acesta să fie adoptat de aproximativ 10% dintre aceştia în primul an de parteneriat”, precizează Baltag.

Cât priveşte industria locală de software şi servicii IT, prima parte a anului a adus piaţa la cel mai mare declin din ultimii zece ani, spun jucătorii.

Potrivit companiei de cercetare Pierre Audoin Consultants (PAC), piaţa de software şi servicii s-a diminuat în prima jumătate a anului cu aproximativ 20%. Cele mai mari scăderi au fost cauzate de clienţii din sectorul public şi din industrie, în timp ce declinul a fost mai puţin abrupt pe segmentele bancar şi telecom. Potrivit IDC, în 2008 piaţa de software şi servicii a atins valoarea de 90,98 milioane de dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed