Incredibil cu ce se ocupă Mircea Radu după ce a renunțat la televiziune! S-a mutat departe de Capitală

Incredibil cu ce a ajuns să se ocupe Mircea Radu. Fostul cupidon de la ”Din dragoste” și-a dat demisia din televiziunea publică în urma unnui scandal ce viza veniturile sale salariale, s-a mutat departe de Capitală și se ocupă cu…grădinaritul.

Mircea Radu, prezentatorul ce a făcut istorie în televiziunea românească a ales să se mute departe de Capitală, pentru o viață mult mai liniștită la Piatra Neamț alături de soția sa și cei doi copii. Își construiește noua sa viață pe lângă casă, unde se ocupă cu drag de tot ceea ce ține de gospodărit și grădină.

”Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Și, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, și vreo doi copăcei de cireș. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experiență în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu și în grădinărit. Aici mai am multe taine de deslușit”, spune fostul prezentator, fost consilier și director de comunicare al instituției în perioada cât a fost condusă de Doina Gradea. Înainte să demisioneze, veniturile lui Mircea Radu au creat un scandal uriaș deoarece acesta și-ar fi modificat declarația de venit.

Cu ce se ocupă Mircea Radu după ce a renunțat la televiziune! ”Ne-am mutat, dar nu definitiv”

“Ne-am mutat, dar nu definitiv. Este un contract foarte bun, pe care soţia mea Raluca, medic diabetolog, l-a obţinut la Piatra Neamţ. Eu niciodată n-am avut birou, eu pot să funcţionez de oriunde, mă pot urca în maşină şi pot filma oriunde”, spune despre motivul pentru care a ajuns să locuiască în orașul de sub Pietricica.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed