Cu Dacia in Mongolia

0

Iulian, Alexandru şi Nicu sunt trei prieteni dacioţi, care au plecat azi în cursa vieţii lor. Ei vor merge până în Mongolia, la raliul umanitar Mongol Rally 2012, cu o Dacie 1310 pe care au cumpărat-o special pentru eveniment. Scopul este să strângă bani pentru asociaţia mongoleză Lotus Children.

 

„Dacia va fi donată la destinaţie, asta înseamnă raliu umanitar, sperăm să ajungem cu ea în condiţii cât mai bune, ea va fi donată iar banii vor merge tot către casele de copii din mongolia” IULIAN ANGHELUŢĂ, 37 DE ANI


Şi-au luat la ei conserve cu mâncare, piese de schimb şi roţi de rezervă pentru maşină, accesorii de camping şi haine pentru orice anotimp. Drumul însă nu va fi uşor. Carnet de şofer au doar doi din ei. Iar bătrâna maşină autohtonă nu este din cele mai performante.

 

„Am adaptat-o puţin pentru drumul lung care ne aşteaptă, i-am pus un rezervor suplimentar … un radiator pentru ţări calde … Este destul de tinerică, din 2003,” NICOLAE STANCU, 27 ANI


Călătoria va fi una lungă. Cei trei temerari vor ajunge în Mongolia la sfârşitul lunii august, iar drumul de intoarcere va mai dura încă trei săptămâni. Vor lua Transsiberianul până la Moscova şi de acolo alt tren până în capitală.

 

„Traseul pe care vom merge acum începând de astăzi este Bulgaria, Turcia, … Batumi (Georgia), Tblisi, Azerbaijan, Baku, din baku o să luăm un feribot, un bac către Turkmenistan, peste marea caspică, MUSCA coborâm spre Tadjikistan, … Kirgistan, după aceea Kazakstan, urmează Rusia şi intram in mongolia” ALEXANDRU MOLOVATA, 40 de ani


Şi-au luat şi un partener de nădejde: ursuleţul Găbiţă.


Tinerii spun că vor să demonstreze astfel că şi românii pot construi şi pot duce la bun sfârşit un proiect sănătos. Va fi pentru prima dată când o Dacie va ajunge în Mongolia şi este prima Dacie care participă la acest raliu unde sunt aşteptate circa 300 de maşini din toată lumea.