Cum îţi poţi cere falimentul personal, dacă nu mai faci faţă datoriilor. Legea intră în vigoare de la 1 august

O persoană poate beneficia de legea insovenţei persoanelor fizice dacă datoria sa a depăşit 90 de zile de la data scadenţei, timp în care nu s-a efectuat nicio plată, şi dacă nu există o probabilitate rezonabilă că ea îşi va reveni financiar în următoarele 12 luni, menţinând în acelaşi timp un nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere.

 

 

Procedura simplificată de insolvenţă

 

Potrivit prevederilor Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, deschiderea procedurii de insolvenţă simplificată poate fi cerută de o persoană fizică cu datorii mai mici de 14.500 lei – echivalentul a 10 salarii minime pe economie -, ea urmând să beneficieze de ajutor de specialitate pentru a putea returna datoriile.

 

Această formă mai simplă de intrare în insolvenţă e prevăzută pentru cei care nu au bunuri sau venituri ce pot fi vândute silit sau au peste vârsta standard de pensionare ori şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

 

Datornicul este obligat, de la momentul intrării în insolvenţă, să plătească datoriile curent la timp, să nu contracteze noi împrumuturi, să informeze comisia de insolvenţă cu privire la situaţia sa patrimonială sau dacă obţine venituri suplimentare de peste 50% din salariul minim pe economie faţă de nivelul declarat la momentul cererii de intrare în insolvenţă. El trebuie să mai anunţe şi dacă dobândeşte moşteniri sau donaţii sau bunuri şi servicii a căror valoare depăşeşte salariul minim pe economie.

 

 

mai multe, pe Adevarul.ro.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed