Inițiatorul proiectului legislativ privind limitarea circulației și păstrării dolarilor SUA pe teritoriul Federației Ruse, deputatul LDPR și fost candidat la funcția de primar al Moscovei, Mihail Degtiarev, consideră că, în acest fel, autoritățile ruse vor reuși să-i confere rublei statutul de valută potrivită pentru rezervele internaționale. În plus, deputatul se așteaptă ca, în urma aplicării măsurii, să fie redusă dependența excesivă a rezidenților ruși de dolarii americani.
Citește și: Turism extrem. Cât costă o vacanță la Bagdad
Astfel, ar urma să existe o perioadă de trecere la noile norme, timp în care deținătorii de numerar sau de depozite în dolari vor trebui fie să-și cheltuiască economiile, fie să le schimbe în ruble sau în alte valute permise. După această etapă, băncile vor trebui să vândă dolarii din dotare la cursul valutar mediu din anul anterior al dolarului față de rublă sau euro.
Proiectul legislativ nu prevede o procedură concretă prin care populația va fi verificată dacă mai deține dolari, însă bancnotele americane vor putea fi confiscate în urma unor controale ale poliției sau organelor vamale, fiscale sau de frontieră. Timp de 30 de zile, dolarii confiscați vor fi preschimbați în ruble, iar suma va fi returnată proprietarilor inițiali.
Citește și: Uitați de petrolul rusesc. Au diamante
Potrivit documentului depus la camera inferioară a parlamentului rus, vânzarea și cumpărarea de dolari va fi posibilă doar în formă electronică și de către unele bănci autorizate. Aceste instituții financiare vor trebui să raporteze lunar către Banca Națională câți dolari au vândut și au cumpărat în luna precedentă.
„Spre deosebire de zeci de alte țări, Rusia are potențialul de a-și populariza moneda națională. Cu toate acestea, libera circulație a dolarului SUA pe teritoriul Rusiei constituie o piedică în fața acestui obiectiv strategic. Limitarea circulației și păstrării de dolari SUA va fi un pas concret în apărarea intereselor cetățenilor ruși și a organizațiilor de influența negativă a piramidei datoriei americane care se prăbușește”, se arată în propunerea legislativă.
Cine fură startul ”Black Friday”
Ce spun specialiștii
Analiștii ruși sunt de părere că acest proiect de lege va genera panică în rândul populației, iar capitalul ar putea fi transferat în străinătate, fiind posibilă chiar și o prăbușire a piețelor.
„Populismul economic îi costă foarte mult pe cei care îl aplică. Asemenea proiecte de lege nu pot fi luate în serios. Dedolarizarea economiei este determinată de motive economice, în primul rând de o monedă puternică. Până când nu vom obține creșterea productivității muncii în industrie și în agricultură, nu putem vorbi de o rublă puternică”, a comentat Mihail Emelianov, reprezentantul Comisiei pentru politică economică din Duma de Stat.
Iar analistul economic Olga Belenkaia este de părere că o asemenea mișcare va scădea încrederea populației în statul rus. Mai mult, aceasta consideră că a putea apărea panică în rândul populației, care va încerca să-și transfere dolarii în alte active, în alte valute, de exemplu în euro, sau va încerca să eludeze legea.








