Cum petreceau soldații ruși de Revelion, în școala de la Makiivka, ștearsă de pe fața pământului. FOTO

0
Twitter

Imagini din interiorul școlii din Makiivka, în estul Ucrainei, folosită de soldații ruși drept cazarmă, au apărut pe rețelele de socializare.

În fotografii se vede că soldații ruși organizaseră o petrecere de Revelion în sălile școlii și petreceau cu puțin timp înainte ca școala să fie lovită de rachetele HIMARS și ștearsă de pe fața pământului.

Imaginile apărute pe mai multe conturi de Twitter au fost făcute de soldații ruși de la Makiivka și distribuite pe diverse grupuri de discuții și rețele sociale din Rusia, de unde au fost preluate.

„Soldații ruși din Makiivka au făcut o petrecere de Revelion. Este una din ultimele poze înainte ca rachetele HIMARS să-i elimine pe ei și alți 600 de soldați ruși”, potrivit contului Twitter Tendar.

Cu mitraliera la vedere

Așa cum se poate vedea, în imagini apar câteva zeci de soldați care pozează în ceea ce pare a fi o sală de sport a unei școli. Majoritatea salută victorios spre cameră, iar unul dintre ei, la bustul gol, ține mitraliera la vedere.

Într-un alt cadru, soldații stau în jurul unei mese amenajate într-o sală de clasă sau un hol mai larg, iar în altul soldații stau la poză în ceea ce pare a fi un vestiar. Pozele au fost postate pe mai multe conturi, care afirmă că le-au luat de pe rețeaua de mesagerie rusească Telegram.

În școală s-ar fi aflat peste 600 de soldați ruși

Se pare că pozele ar fi făcute în noaptea de Revelion, la școala din Makiivka, folosită pe post de cazarmă și depozit de muniție de câteva sute de soldați ruși.

Potrivit unor informații, rachetele HIMARS lansate de ucraineni au lovit clădirea școlii imediat după miezul nopții dintre ani, provocând un număr mare de victime.

Mai multe surse neoficiale au anunțat că în atac ar fi murit aproape toți cei 600 de soldați ruși din clădire, în vreme ce Rusia a publicat un bilanț oficial de 89 de morți, care oricum este cel mai mare recunoscut de la începutul războiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.