Cum să cumperi bilete ieftine de avion

Românii pot face economii în medie de 42% dacă rezervă acum un city break în Europa, susţin cei de la Momondo România. Astfel, motorul de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro a analizat peste 779 milioane de preţuri pentru zboruri din 100 cele mai populare rute şi arată care este cel mai bun moment pentru a rezerva următorul city break.

 

Astfel, pentru cei care doresc să călătorească la Barcelona, Londra, Amsterdam, Lisabona, Milano sau Berlin este bine să-şi rezerve un loc în avion cu 60 de zile înainte de plecare.

 

Cei care intenţionează să zboare către Praga au nevoie de 58 de zile, pentru Roma sunt suficiente 57 de zile, iar pentru Paris 56 de zile.

 

„Pentru mai mult de un sfert dintre români a economisi bani la biletele de avion este cel mai important aspect în planificarea călătoriei. Prin urmare, sfătuim călătorii să rezerve city break-ul dorit cu 55 de zile în avans, pentru a se asigura că prind cele mai bune tarife”, spune Mircea Giurcă, Marketing Manager Momondo România.

 

Există, de asemenea, şi alţi factori, cum ar fi ziua plecării şi momentul din zi, care influenţează preţurile. „Tarifele de zbor pot varia destul de mult în funcţie de ziua şi ora plecării. De obicei, cele mai ieftine zboruri pot fi găsite în zilele de marţi seara, iar cele mai scumpe duminică dimineaţa”, spune Mircea Giurcă.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed