Petrolul a schimbat faţa Norvegiei într-o perioadă de nici 40 de ani şi a făcut din ţara săracă cea mai bogată din Europa şi una dintre cele mai bogate din lume. O schimbare atât de bruscă nu cunoaşte multe exemple similare, scrie La Repubblica.
La 15 iunie, Institutul de statistică a publicat informaţia că excedentul comercial al Norvegiei a crescut într-un an cu 44,5%, la 5,8 miliarde de euro, datorită creşterii exportului de petrol şi vânzării record, pentru suma de 120 milioane dolari, a capodoperei ‘Urletul’ a lui Edvard Munch, potrivit ziarului menţionat.
Bogăţia se poate vedea cu ochii şi atinge cu mâinile în oraşele norvegiene. Călătoria prin Norvegia, o ţară lungă, este o lecţie de geografie, dar mai ales de meteorologie. Înainte de petrol bogăţia era apa, şi va fi şi după acesta. Există o relaţie directă între petrol şi democraţie. În Norvegia, democraţia este exemplară.
Norvegia, privită ca ruda săracă şi rustică a stăpânilor săi de altădată, danezi şi suedezi, astăzi invidioşi pe nivelul său, a avut deja o deschidere fără precedent spre restul lumii şi un rang neproporţional cu populaţia sa – care încă nu a ajuns la cinci milioane – de la Liga Naţiunilor la Naţiunile Unite. Atunci era vorba de a-i ajuta pe cei mai săraci din lumea îndepărtată. A fost un gen de ‘adopţie la distanţă’.
Până la era petrolului, străinii săraci ajungeau în Norvegia în urma unor dezastre ale istoriei, precum vietnamezii ”boat-people”. Ulterior, Norvegia bogată a devenit o destinaţie râvnită de imigranţi. Oslo are peste 25% cetăţeni de origine străină (somalezi, cei mai temuţi, irakieni, pakistanezi, afgani, dar şi suedezi, danezi, polonezi).
Opţiunea multiculturală nu a eşuat, dar a devenit deosebit de strictă, precum în tratatul de extrădare cu Etiopia, ‘compensat’, în intenţia guvernului, de o dublare a ajutorului pentru dezvoltarea ţării, pe spezele solicitanţilor de azil şi copiilor lor născuţi în Norvegia.
În ultimii ani, dreapta, care a bătut mai multă monedă asupra ostilităţii faţă de străini, Partidul Progresului, a cunoscut o ascensiune puternică şi a subminat Partidul Conservator tradiţional. Fapta lui Anders Behring Breivik, care a frecventat Partidul Progresului, a contribuit la declinul substanţial al acestuia. Printre tinerii socialişti ucişi sau mutilaţi de Breivik nu puţini au fost de origine străină. Efectul perturbator pe care l-ar fi avut masacrul dacă ar fi fost comis de un terorist islamist s-a schimbat în opusul său, iar anchetele de astăzi vorbesc despre o mai bună înţelegere şi simpatie reciprocă între norvegienii ”de suşă” şi nou-veniţii recenţi.
Norvegia este o excepţie în situaţia europeană, iar dacă cele două referendumuri anterioare privind aderarea la UE, deşi favorizată de partidele majore, au asistat la respingerea procesului, astăzi majoritatea covârşitoare a statului norvegian o exclude, iar un nou referendum este de nepropus.
Sondajele creditează drept învingător la viitoarele alegeri din septembrie 2013, Partidului Conservator, în pofida prestigiului personal de care se bucură premierul laburist, Jens Stoltenberg. Transferul de consensuri de la Partidul Progresului la mai liniştitorul Partid Conservator arată în ce măsură măcelul comis de Breivik a făcut (temporar) mai puţin prezentabile tezele xenofobe. Cu toate acestea, rămâne un motiv de îngrijorare.
Norvegienii spun că problema imigranţilor nu este cea mai resimţită, prevalând problemele economice şi polemica cu privire la măsura în care veniturile enorme din petrol ar trebui acumulate pentru viitor, sau cheltuite, în schimb, în prezent. Între lunile mai şi iunie, Norvegia a experimentat, pentru prima data după 28 de ani, greve puternice ale lucrătorilor publici.
